Se afișează postările cu eticheta ONG. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ONG. Afișați toate postările

duminică, 3 iunie 2018

Titlul onorific "Academician al Societăţii Civile"


Academia Europeană a Societății Civile, 
proiect al scriitoarei Renata Verejanu,
lansat în primăvara lui 2003,
sărbătorește cea de-a 15 Aniversare de la fondarea sa, 
15 ani de activitate rodnică, membrii săi
implementând proiecte de nivel european.

Cu acest prilej,
Senatul Academiei ESC, prin vot unanim,
în ședința sa de la 31 mai 2018, 
a decis acordarea titlului onorific
de ”Academician al Societății Civile”
la cei mai activi membri ai săi.
Poeta Renata Verejanu, președintele Academiei ESC,
a vorbit despre această structură unică 
în spațiul țării, și nu doar, 
despre proiectele sale originale,
printre care și proiectele de durată,
 care se desfășoară de peste zece ani:
Conferința Transfrontalieră a Tinerilor
(an de an, din 2004),
Proiectul ”Alternativa Societății” (PAS),
Lecțiile Deschise ”EU AM DREPTUL”,
(an de an, din 2010)
Festivalul Internațional de Poezie  - Renata Verejanu,
(an de an, din 2014),
Caravana Culturii Păcii din Est spre Vest,
Eu vorbesc în limba ta, Tu vorbeşti în limba mea,
Asambleea în Deplasare a Tinerilor,
Prticiparea an de an, din 2007, la
Saloanele Internaţionale de Carte...
și multe alte proiecte, desfășurate doar
pe muncă de voluntariat, proiecte inedite
pentru Societatea Civilă din întreaga Europă.

Serviciul de Presă al Academiei ESC.


duminică, 17 martie 2013

Aniversări la ONG-urile din Rețeaua OMCT


În cdrul Întâlnirilor de Elită
a Cenaclului Grai Matern,
fondat și condus de poeta Renata Verejanu,
voluntarii din Rețeua OMCT
vor sărbători 20 de ani
de la apariția primului număr al
Revistei Micul Prinț
și 10 ani de la fondarea în martie 2003
a Academiei Europene a Societății Civile.

Cronicar

duminică, 30 noiembrie 2008

liderii Dan si Renata Verejanu













Familia Verejanu mereu in valtoarea vietii, si mereu ademenesc oamenii sa creeze ceva de folos.
In poze:
1.La Conferinta Transfrontaliera a Tinerilor Jurnalisti, Biblioreca Onisifor Ghibu,
11 noiembrie 2008
2.La CNVV din Stauceni, la Crearea unui nou Club al Consiliului Europei,
26 noiembrie 2008, SNVVS, Sala de Conferinte.