Un interviu din cartea de Interviuri, editată în Colecția „Generația Dintre Secole”
Poeții de pe linia întâi
a renașterii spirituale
(Elena Dabija, directorul Centrului Academic Eminescu, în dialog cu poeta Renata Verejanu, președintele Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație)
Elena Dabija: Stimată Renata Verejanu,
mă bucur că am ocazia să dialoghez cu dumitale acum, în august 2021, peste 30
de ani... V-am admirat la 27 august 1991, pe dumitale, pe
Leonida Lari, pe Lidia Istrati, încântată de discursurile domniilor voastre de
pe scena improvizată în Piața Marii Adunări Naționale în prezența a peste o
sută mii de oameni... Doamne, câte speranțe aveam în acele clipe...
Renata Verejanu: E o stare reciprocă, or,
în aceste timpuri îndurerate, de pandemie globală, și eu sunt bucuroasă că
suntem pline de viață, de entuziasm, aproape ca atunci când se proclamase
independența Republicii Moldova...
E.D.: Spre deosebire de alții, dumitale,
poeta luptătoare, ai ieșit pe scena Marii Adunări Naționale cu un frumos bagaj
de fapte concrete, cu gânduri clare...
R.V.: Dar și cu Ofrandă omeniei...
E.D. ...da, cu legendarul volum de poeme, reținut 10 ani, pe
care toți îl căutau... Erai unul dintre cei mai cunoscuți scriitori
ai generației șaptezeciste, desfășurase-i cu Cenaclul Grai Matern o
mulțime de evenimente (Aniversarea de 80 de ani ai Mariei Cebotari, interzisă
în URSS, Jubileul de 50 de ani a lui Matcovschi, în timp ce poetul zăcea pe
parul suferinței, lansase-i filmul interzis a lui Vlad Ioviță și Gheorghe
Malarciuc...), la care sălile erau arhipline... în timp ce unii, mari eroi azi,
stăteau ascunși după ușă, de frică mișcarea populară să nu-i măture în trecut.
Dumitale creai un nume frumos breslei scriitoricești, produceai evenimente
literare, culturale, educaționale, sociale... unice în spațiul basarabean,
ademenind prin fapte curajoase și alți scriitori în echipa de șoc a
renașterii.. Mai întâi l-ai înaintat pe Mihai Cimpoi candidat în deputați în
Sovietul Suprem al URSS, și, asigurându-i victoria, se răspândise zvonul că
aduci noroc. Apoi Leonida Lari te-a invitat să-i fii persoana de încredere,
apoi... Lumea te iubea atât de mult, de ce nu ai devenit deputat?
Reaminteș-ti-ne câteva clipe de început...
R.V. Eu cred că fiecare om are destinul său,
cred într-un contact, un legământ dintre omul de creație și cosmos, și
universul care ne dă intuiție, curaj... Deseori mă întrebam de ce am fost
aleasă anume eu? La ce bun a trebuit să-mi risc viața mea și a celor
apropiați?... Însă, după ce am văzut comportamentul multora pe parcursul anilor
care s-au scurs după acele evenimente, una au vorbit de la tribună
și alta făceau în viață, azi eu găsesc multe răspunsuri clare. Dar la acel timp
eram atât de plină de entuziasm, eram mândră de energia creatoare care mă
domina, cu care îi molipseam pe semenii mei, fiind încântată să văd câtă lume
mă susține...
E.D.: Plăceai lumii căci erai foarte
curajoasă...Îți crease-i un nume, și numele lucra pentru tine și pentru alții.
Și ai rămas cea mai curajoasă doamnă a literelor.... Îmi amintesc, după ce ai
recitat câteva poezii la Cenaclul Luceafărul de la Tinerimea
Moldovei, prin 1983-1984, ce atmosferă se crease...
R.V. Da... eram încântată
de harul dat de Puterea Divină, hipnotizată de magia limbii române în care
îmbrăcam poeziile pe care le scriam în fiecare noapte... Limba Română era eroul
național... Pentru revenirea Limbii Române la locul ei de cinste pleda atâta
lume, neamul întreg...
E.D.: Eu presupun că la acel moment nu
sesizai cât de crunte erau vremurile, câte puteau să ți se întâmple. Altfel nu
dădeai pe mâna cenzurii unul după altul tocmai cinci manuscrise, care peste 10
ani au constituit volumul Ofrandă omeniei, atât de actual azi,
ajungând la ediția a VI-a... Cum nu te temeai în acele timpuri să scrii o
asemenea poezie curajoasă?... „Cuvintele mele, pedepsele mele îndelungi”...
Constat că ai fost nu doar cea mai curajoasă dintre scriitori, ci și cel mai
consecvent om de creație, ai lansat o mulțime de proiecte, care se continuau
unul pe celălalt, ai creat o mulțime de structuri noi, moderne ale Societății
Civile, care implica foarte multă lume, diferite generații... O rețea întreagă,
încununată cu obținerea statutului participativ la Consiliul
Europei, unde duceai tineretul la diverse și importante reuniuni. Ai deschis o
mulțime de drumuri noi.. ai bucurat lumea cu evenimente
inedite.... ai muncit mult, ca astăzi să culegi un rod demn de toată
lauda: o mulțime de tineri pe care i-ai susținut au devenit personalități
cunoscute în cultura noastră... Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație,
Academia Europeană a Societății Civile și Festivalul Internațional de
Poezie „Renata Verejanu”, care se desfășoară an de an, de la 1 martie
până la 31 august, și la care au participat deja sute de oameni de creație din
multe țări, sunt rodul acelei munci titanice. Dar ai bucurat cititorii și cu
peste 70 titluri de carte...
R.V. Reținute de regim, și
toate editate pe cont propriu... dar în haina lor firească, în grafie latină...
E.D.: Dumitale nu aveai frică de
acel regim, de sistem... Și sistemul s-a răzbunat și te-a marginalizat pe cât a
putut... Dar aceasta te-a făcut și mai puternică.
R.V. Ceva sau cineva mă
salva de fiecare dată... Și nu doar pe mine, pe Grigore Vieru, Mihai Cimpoi...
pe alți colegi cu care eram în echipa de șoc a renașterii... Eu precis știu că
nu aveam frică.
E.D.: Și atunci ți-au asasinat soțul, să te
sperie pe tine, poeta luptătoare... Dar să revenim la primele structuri create
de Renata Verejanu. Era 1988, cinci manuscrise îți erau reținute (din 1980) la
editura statului, unica unde un scriitor se putea edita. Dispuneai
de o enormă energie creatoare, de idei originale, de mare curaj și...
R.V. ...Așa, din senin, ca și toate celelalte
idei, îmi veni gândul să creez Cenaclul Grai Matern, cu care
chiar din ziua fondării ieșisem pe linia întâi a renașterii naționale, a
procesului de democratizare, pentru limba română, pentru libertatea presei,
pentru statul de drept (1988). La inaugurare invitasem
personalitățile din cartierul nostru: Mihai Cimpoi, Olga Ciolacu, Dumitru Fusu,
Maria Mardare, Nana Plămădeală, Vasile Nedelea... Toți, curioși să afle ce
vreau să creez, susținând ideea că se cere o mișcare, o schimbare, ceva nou,
inedit. Veniseră și admiratorii poeziei mele: Glebus Sainciuc, Vasile Căpățână,
Silviu Fusu, cu actorii săi de la Teatrul Etno-folcloric Ion Creangă, dar
și multă lume pe care nici nu o cunoșteam. Am intuit că trebuie să-i invit la
ședința de constituire și pe șefii de partid al raionului care pe atunci se
numea Dnestrovschi...
E.D. Dar veni chiar primul secretar de
partid...
RV. Sala de la Biblioteca Transilvania (încă nu
avea un nume, ci pur și simplu un număr oarecare) era arhiplină. Colectivul de
bibliotecare condus de Parascovia Onciu nu știa de unde să mai caute scaune.
Cineva foarte ingenios, anume pentru mine găsi un jilț. Eu am
prezentat câteva obiective ale unei dintre primele structuri noi, moderne, ale
Societății Civile, și am recitat câteva poezii...A fost o explozie de aplauze,
de binecuvântare, de admirație, de susținere... Peste 2-3 ședințe a Cenaclului
Grai Matern era imposibil să mergi pe stradă, în troleibuz – te
cunoștea toată lumea. Și neapărat curgeau șuvoaie de întrebări.
E.D. Lumea dorea schimbarea și dumitale erai,
vorba regretatului critic literar Ion Ciocanu, cu un pas înaintea timpului, a
colegilor tăi... Energia debordantă, pozitivă, încrederea în sine, curajul
dumitale plăcea lumii. Lângă dumitale lumea se simțea în siguranță.
R.V. Și după ce luase cuvântul multă lume,
și G. Sainciuc își prezentase măștile, artiștii de la teatrul lui S. Fusu
au recitat, au dansat, au cântat, totul foarte patriotic, sala fierbea... ceru
cuvântul și primul secretar de partid... Spre marea mirare a tuturora, primul
secretar de partid a lăudat inițiativa mea, a dovedit chiar necesitatea și
importanța pentru tineretul din raion a unor asemenea
„posidelki”... Era un om progresist, a simțit un puternic val al
schimbării, și nu a mers împotriva valului... Nu l-am mai întâlnit de atunci...
La Cenaclul Grai Matern venea foarte multă lume, nu încăpea la
bibliotecă și trecusem la Palatul Sindicatelor... Dar peste câteva așa zise
ședințe, de fapt erau spectacole (ce se terminau cu fel de fel de apeluri către
mai marii de atunci), sala mare a Palatului Sindicatelor era neîncăpătoare...
Ieșisem pe Aleea Clasicilor Literaturii Române...
E.D.: Atunci, la fondarea acelei mișcări,
lumea aclama: Jana D’Arc, Jana D’Arc... Și primul secretar de partid din raion
aplauda... Să fi fost bucuros că din cartierul Ciocana coboară la vale, peste
capitală, renașterea spirituală...
R.V. Jana D’Arc... M-am
bucurat când acest nume a trecut de la mine la Leonida Lari. Pe ea o prindea
mai bine. Eu doream să-mi creez propriul nume. Cum se crease Lucian Blaga pe
sine. Aflat în umbra enormă a lui Eminescu, a putut să-și creeze nemurirea.
E.D.: Risc să fiu și eu o naivă dacă te-aș
întreba cum te-a întrebat cineva: de unde atâta energie creatoare? Asta ar
însemna să întreb de unde atâta viață, trecând prin atâtea lupte. Eu o să vă
întreb mai concret. În martie 1991, când ai decis să desfășori în Piața Marii
Adunări Naționale prima sărbătorire a Zilei Unirii, unde s-a dansat prima dată
Hora Unirii, de unde atâta curaj?... Eram încă în URSS... Din numărul enorm de
câteva mii de oameni prezenți, în horă se prinseseră poate că vreo sută, și
mulți dintre ei se uitau prin părți, îngrijorați să nu-i vadă cumva șefii... Și
Poetul?
R.V. Simțeam suflul
timpului. Și-apoi, sărbătoream date istorice concrete, de ce și de cine trebuia
să ne fie frică? Basarabenii deseori promovează mai întâi frica unei nereușite,
apoi ideea, evenimentul...
E.D.: Prin anii 80 ai sec. trecut când te
întreba cineva ce faci, răspundea-i: Iubesc... Îl citise-i pe
Lucian Blaga în timpul regimului totalitar? Puteai fi arestată pentru că citeai
cărți românești...
R.V. Citisem munți de
cărți bune. Citisem și poeziile lui Blaga, la acel timp mi se păruse fără
suflet. În tinerețe o admiram pe Ana Ahmatova și Charles Baudelaire... Pe Blaga
l-am descoperit mai târziu, fiul mi l-a arătat cât de grandios este: „Iubind,
ne-ncredințăm că suntem”. Extraordinar de frumos zis. Dar cred
că foarte puțină lume i-a citit opera... Nu cred să fie mai mult de o mână de
oameni în Moldova cei care i-au citit Trilogiile din scoarță
în scoarță. Dar cine le-a citit are o altă atitudine față de viață, și mai ales
față de sine. Începe să se respecte mai mult, să aibă încredere în sine. Află
ce este demnitatea de om, această avuție fără de preț... Dacă ai demnitate de
om, nimeni nu te întreabă ce limbă vorbești, te respectă, și-atât.
E.D.: Și dumitale?...
R.V. Eu mă născusem cu
multă încredere, cu respect de sine, cu mult curaj... Sau poate că cele șapte
dealuri, pe care e așezat satul de baștină, unde am copilărit, mi-au dat acest
curaj nemaiîntâlnit și marea dragoste de oameni, de neam, de țară. Respectul de
cuvântul scris, dar și de cuvântul dat...
E.D.: Dragă Renata Verejanu, eu știu că în
istoria renașterii naționale și a procesului de democratizare dumitale ai o
pagină aparte... Și grație ție, grație Cenaclului „Grai Matern” care
activează și astăzi, grație altor scriitori și oameni de cultură care au luptat
pentru valorile noastre naționale, semenii noștri pot frumos sărbători Limba
Noastră Română, o sărbătoare unică în marea familie a popoarelor lumii. Acum,
în ajunul acestor mari sărbători naționale: a Aniversării de 30 de ani de la
proclamarea independenței Republicii Moldova.. a Sărbătorii Limbii Române îți
urez: La Mulți Ani... Noi realizări, noi cărți, noi împliniri.
R.V. Mulțumesc, doamnă Elena Dabija... Felicitări și Dumitale, și Centrului Academic Internațional Eminescu, pe care-l conduci de mulți ani cu mult succes, și unde am desfășurat proiecte împreună. La Mulți Ani, Moldova! La Mulți Ani, Limba Română.
August 2021,
Centrul Academic Internațional Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu