Revista „Micul Prinț” la 30 ANI

 

Cartea „În lumea Renatei Verejanu. Interviuri”

 Un interviu din cartea de Interviuri,  editată în Colecția „Generația Dintre Secole”

Poeții de pe linia întâi

a renașterii spirituale

    (Elena Dabija, directorul Centrului Academic Eminescu, în dialog cu poeta Renata Verejanu, președintele Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație)

 

Elena Dabija: Stimată Renata Verejanu, mă bucur că am ocazia să dialoghez cu dumitale acum, în august 2021, peste 30 de ani... V-am admirat la  27  august 1991, pe dumitale, pe Leonida Lari, pe Lidia Istrati, încântată de discursurile domniilor voastre de pe scena improvizată în Piața Marii Adunări Naționale în prezența a peste o sută mii de oameni... Doamne, câte speranțe aveam în acele clipe...

Renata Verejanu: E o stare reciprocă, or, în aceste timpuri îndurerate, de pandemie globală, și eu sunt bucuroasă că suntem pline de viață, de entuziasm, aproape ca atunci când se proclamase independența Republicii Moldova...

E.D.: Spre deosebire de alții, dumitale, poeta luptătoare, ai ieșit pe scena Marii Adunări Naționale cu un frumos bagaj de fapte concrete, cu gânduri clare...

R.V.: Dar și cu Ofrandă omeniei...

E.D. ...da, cu legendarul volum de poeme, reținut 10 ani, pe care  toți îl căutau... Erai unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai generației șaptezeciste, desfășurase-i cu Cenaclul Grai Matern o mulțime de evenimente (Aniversarea de 80 de ani ai Mariei Cebotari, interzisă în URSS, Jubileul de 50 de ani a lui Matcovschi, în timp ce poetul zăcea pe parul suferinței, lansase-i filmul interzis a lui Vlad Ioviță și Gheorghe Malarciuc...), la care sălile erau arhipline... în timp ce unii, mari eroi azi, stăteau ascunși după ușă, de frică mișcarea populară să nu-i măture în trecut. Dumitale creai un nume frumos breslei scriitoricești, produceai evenimente literare, culturale, educaționale, sociale... unice în spațiul basarabean, ademenind prin fapte curajoase și alți scriitori în echipa de șoc a renașterii.. Mai întâi l-ai înaintat pe Mihai Cimpoi candidat în deputați în Sovietul Suprem al URSS, și, asigurându-i victoria, se răspândise zvonul că aduci noroc. Apoi Leonida Lari te-a invitat să-i fii persoana de încredere, apoi... Lumea te iubea atât de mult, de ce nu ai devenit deputat? Reaminteș-ti-ne câteva clipe de început...

R.V. Eu cred că fiecare om are destinul său, cred într-un contact, un legământ dintre omul de creație și cosmos, și universul care ne dă intuiție, curaj... Deseori mă întrebam de ce am fost aleasă anume eu? La ce bun a trebuit să-mi risc viața mea și a celor apropiați?... Însă, după ce am văzut comportamentul multora pe parcursul anilor care  s-au scurs după acele evenimente, una au vorbit de la tribună și alta făceau în viață, azi eu găsesc multe răspunsuri clare. Dar la acel timp eram atât de plină de entuziasm, eram mândră de energia creatoare care mă domina, cu care îi molipseam pe semenii mei, fiind încântată să văd câtă lume mă susține...

E.D.: Plăceai lumii căci erai foarte curajoasă...Îți crease-i un nume, și numele lucra pentru tine și pentru alții. Și ai rămas cea mai curajoasă doamnă a literelor.... Îmi amintesc, după ce ai recitat câteva poezii la Cenaclul Luceafărul de la Tinerimea Moldovei, prin 1983-1984, ce atmosferă se crease...

R.V. Da... eram încântată de harul dat de Puterea Divină, hipnotizată de magia limbii române în care îmbrăcam poeziile pe care le scriam în fiecare noapte... Limba Română era eroul național... Pentru revenirea Limbii Române la locul ei de cinste pleda atâta lume, neamul întreg...

E.D.: Eu presupun că la acel moment nu sesizai cât de crunte erau vremurile, câte puteau să ți se întâmple. Altfel nu dădeai pe mâna cenzurii unul după altul tocmai cinci manuscrise, care peste 10 ani au constituit volumul Ofrandă omeniei, atât de actual azi, ajungând la ediția a VI-a... Cum nu te temeai în acele timpuri să scrii o asemenea poezie curajoasă?... „Cuvintele mele, pedepsele mele îndelungi”... Constat că ai fost nu doar cea mai curajoasă dintre scriitori, ci și cel mai consecvent om de creație, ai lansat o mulțime de proiecte, care se continuau unul pe celălalt, ai creat o mulțime de structuri noi, moderne ale Societății Civile, care implica foarte multă lume, diferite generații... O rețea întreagă, încununată cu obținerea statutului   participativ la Consiliul Europei, unde duceai tineretul la diverse și importante reuniuni. Ai deschis o mulțime de drumuri noi.. ai bucurat lumea cu evenimente inedite....  ai muncit mult, ca astăzi să culegi un rod demn de toată lauda: o mulțime de tineri pe care i-ai susținut au devenit personalități cunoscute în cultura noastră... Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație, Academia Europeană a Societății Civile și Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, care se desfășoară an de an, de la 1 martie până la 31 august, și la care au participat deja sute de oameni de creație din multe țări, sunt rodul acelei munci titanice. Dar ai bucurat cititorii și cu peste 70 titluri de carte...

R.V. Reținute de regim, și toate editate pe cont propriu... dar în haina lor firească, în grafie latină...

E.D.:  Dumitale nu aveai frică de acel regim, de sistem... Și sistemul s-a răzbunat și te-a marginalizat pe cât a putut... Dar aceasta te-a făcut și mai puternică.

R.V. Ceva sau cineva mă salva de fiecare dată... Și nu doar pe mine, pe Grigore Vieru, Mihai Cimpoi... pe alți colegi cu care eram în echipa de șoc a renașterii... Eu precis știu că nu aveam frică.

E.D.: Și atunci ți-au asasinat soțul, să te sperie pe tine, poeta luptătoare... Dar să revenim la primele structuri create de Renata Verejanu. Era 1988, cinci manuscrise îți erau reținute (din 1980) la editura statului, unica unde un scriitor se putea edita.  Dispuneai de o enormă energie creatoare, de idei originale, de mare curaj și...

R.V. ...Așa, din senin, ca și toate celelalte idei, îmi veni gândul să creez Cenaclul Grai Matern, cu care chiar din ziua fondării ieșisem pe linia întâi a renașterii naționale, a procesului de democratizare, pentru limba română, pentru libertatea presei, pentru statul de drept (1988). La inaugurare invitasem personalitățile din cartierul nostru: Mihai Cimpoi, Olga Ciolacu, Dumitru Fusu, Maria Mardare, Nana Plămădeală, Vasile Nedelea... Toți, curioși să afle ce vreau să creez, susținând ideea că se cere o mișcare, o schimbare, ceva nou, inedit. Veniseră și admiratorii poeziei mele: Glebus Sainciuc, Vasile Căpățână, Silviu Fusu, cu actorii săi de la Teatrul Etno-folcloric Ion Creangă, dar și multă lume pe care nici nu o cunoșteam. Am intuit că trebuie să-i invit la ședința de constituire și pe șefii de partid al raionului care pe atunci se numea Dnestrovschi...

E.D. Dar veni chiar primul secretar de partid...

RV. Sala de la Biblioteca Transilvania (încă nu avea un nume, ci pur și simplu un număr oarecare) era arhiplină. Colectivul de bibliotecare condus de Parascovia Onciu nu știa de unde să mai caute scaune. Cineva foarte ingenios, anume pentru mine găsi un jilț.  Eu am prezentat câteva obiective ale unei dintre primele structuri noi, moderne, ale Societății Civile, și am recitat câteva poezii...A fost o explozie de aplauze, de binecuvântare, de admirație, de susținere... Peste 2-3 ședințe a Cenaclului Grai Matern era imposibil să mergi pe stradă, în troleibuz – te cunoștea toată lumea. Și neapărat curgeau șuvoaie de întrebări.

E.D. Lumea dorea schimbarea și dumitale erai, vorba regretatului critic literar Ion Ciocanu, cu un pas înaintea timpului, a colegilor tăi... Energia debordantă, pozitivă, încrederea în sine, curajul dumitale plăcea lumii. Lângă dumitale lumea se simțea în siguranță.

R.V. Și după ce luase cuvântul multă lume, și G. Sainciuc își prezentase măștile, artiștii de la teatrul lui S. Fusu au recitat, au dansat, au cântat, totul foarte patriotic, sala fierbea... ceru cuvântul și primul secretar de partid... Spre marea mirare a tuturora, primul secretar de partid a lăudat inițiativa mea, a dovedit chiar necesitatea și importanța pentru tineretul din raion a unor asemenea „posidelki”...  Era un om progresist, a simțit un puternic val al schimbării, și nu a mers împotriva valului... Nu l-am mai întâlnit de atunci... La Cenaclul Grai Matern venea foarte multă lume, nu încăpea la bibliotecă și trecusem la Palatul Sindicatelor... Dar peste câteva așa zise ședințe, de fapt erau spectacole (ce se terminau cu fel de fel de apeluri către mai marii de atunci), sala mare a Palatului Sindicatelor era neîncăpătoare... Ieșisem pe Aleea Clasicilor Literaturii Române...

E.D.: Atunci, la fondarea acelei mișcări, lumea aclama: Jana D’Arc, Jana D’Arc... Și primul secretar de partid din raion aplauda... Să fi fost bucuros că din cartierul Ciocana coboară la vale, peste capitală, renașterea spirituală...

R.V. Jana D’Arc... M-am bucurat când acest nume a trecut de la mine la Leonida Lari. Pe ea o prindea mai bine. Eu doream să-mi creez propriul nume. Cum se crease Lucian Blaga pe sine. Aflat în umbra enormă a lui Eminescu, a putut să-și creeze nemurirea.

E.D.: Risc să fiu și eu o naivă dacă te-aș întreba cum te-a întrebat cineva: de unde atâta energie creatoare? Asta ar însemna să întreb de unde atâta viață, trecând prin atâtea lupte. Eu o să vă întreb mai concret. În martie 1991, când ai decis să desfășori în Piața Marii Adunări Naționale prima sărbătorire a Zilei Unirii, unde s-a dansat prima dată Hora Unirii, de unde atâta curaj?... Eram încă în URSS... Din numărul enorm de câteva mii de oameni prezenți, în horă se prinseseră poate că vreo sută, și mulți dintre ei se uitau prin părți, îngrijorați să nu-i vadă cumva șefii... Și Poetul?

R.V. Simțeam suflul timpului. Și-apoi, sărbătoream date istorice concrete, de ce și de cine trebuia să ne fie frică? Basarabenii deseori promovează mai întâi frica unei nereușite, apoi ideea, evenimentul...

E.D.: Prin anii 80 ai sec. trecut când te întreba cineva ce faci, răspundea-i: Iubesc... Îl citise-i pe Lucian Blaga în timpul regimului totalitar? Puteai fi arestată pentru că citeai cărți românești...

R.V. Citisem munți de cărți bune. Citisem și poeziile lui Blaga, la acel timp mi se păruse fără suflet. În tinerețe o admiram pe Ana Ahmatova și Charles Baudelaire... Pe Blaga l-am descoperit mai târziu, fiul mi l-a arătat cât de grandios este: „Iubind, ne-ncredințăm că suntem”. Extraordinar de frumos zis.  Dar cred că foarte puțină lume i-a citit opera... Nu cred să fie mai mult de o mână de oameni în Moldova cei care i-au citit Trilogiile din scoarță în scoarță. Dar cine le-a citit are o altă atitudine față de viață, și mai ales față de sine. Începe să se respecte mai mult, să aibă încredere în sine. Află ce este demnitatea de om, această avuție fără de preț... Dacă ai demnitate de om, nimeni nu te întreabă ce limbă vorbești, te respectă, și-atât.

E.D.: Și dumitale?...

R.V. Eu mă născusem cu multă încredere, cu respect de sine, cu mult curaj... Sau poate că cele șapte dealuri, pe care e așezat satul de baștină, unde am copilărit, mi-au dat acest curaj nemaiîntâlnit și marea dragoste de oameni, de neam, de țară. Respectul de cuvântul scris, dar și de cuvântul dat...

E.D.: Dragă Renata Verejanu, eu știu că în istoria renașterii naționale și a procesului de democratizare dumitale ai o pagină aparte... Și grație ție, grație Cenaclului „Grai Matern” care activează și astăzi, grație altor scriitori și oameni de cultură care au luptat pentru valorile noastre naționale, semenii noștri pot frumos sărbători Limba Noastră Română, o sărbătoare unică în marea familie a popoarelor lumii. Acum, în ajunul acestor mari sărbători naționale: a Aniversării de 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.. a Sărbătorii Limbii Române îți urez: La Mulți Ani... Noi realizări, noi cărți, noi împliniri.

R.V. Mulțumesc, doamnă Elena Dabija... Felicitări și Dumitale, și Centrului Academic Internațional Eminescu, pe care-l conduci de mulți ani cu mult succes, și unde am desfășurat proiecte împreună. La Mulți Ani, Moldova! La Mulți Ani, Limba Română.

August 2021,

Centrul Academic Internațional Eminescu