vineri, 9 octombrie 2009

Moldova si evenimentele zi de zi

Între timp ce poliţia şi politicienii cereau cetăţenilor capitalei
să nu prea iasă din casă cu acest Summit al CSI, să nu cadă careva
sub roata maşinilor care treceau ca fulgerul prin centrul capitalei,
cine ştie cu cine – poate cu Medvedev, Yscenco sau Lucasenco, –
în acelaşi timp, în acelaşi oraş, scriitorii au decis să desfăşoare
Festivalul Internaţional de Poezie “Grigore Vieru”...
De ce anume acum, de ce în aceste zile, nu-mi prea este clar nici mie…
Poate cineva mai crede că acum, după “revoluţia” de la 7 aprilie 2009,
la fel de uşor se poate de intrat la şeful statului sau la preşedintele Parlamentului, precum se putea în 1991… şi poţi foarte uşor să-l baţi pe umăr
pe preşedintele Rusiei, să-l vezi pe Lucasenco etc…
Oricum, la deschiderea evenimentului de pe Aleea Clasicilor
(Grădina lui Ştefan cel Mare şi Sfânt),
în zi cu mult soare, dar, din păcate, cu prea puţină lume
când e vorba de Vieru,
destulă însă pentru cei care prin Grigore Vieru s-au împins pe sine
cu încă un pas înainte, - evenimentul a demarat la Chişinău,
unde au fost prezenţi ambii primari ai urbelor implicate în eveniment
(primarul de Iaşi, şi primarul de Chişinău),
peste 50 de scriitori sosiţi din România,
şi îndrăgostii de poezia lui Vieru.
Soţia lui Grigore Vieru mai poartă haină neagră…
Un ziarist a vorbit despre Vieru stând în jenunchi în faţa lumii…
Efim Tarlapan a găsit cele mai binevenite epigrame…
Mai multă lume mă întreba dacă persoana care şede pe bancă e Adrian Păunescu…
Lumea de la Chişinău doreşte să-l salute pe poetul român.
I-am făcut o poză l-a înmormântarea lui Grigore Vieru,
i-am făcut o poză şi acum…
Oricum, poza e cel mai veritabil document…

Festivalul va continua la Iaşi… Deoarece nu am să plec,
i-am dăruit primatului Nechita cele nouă cărţi în trei volume
apărute în Colecţia “Ofrandă omeniei”…
Cine ştie, poate că primarul de Iaşi descoperă
un foarte interesant poet roman din R.Moldova,
un poet pe care a încercat sa-l intimideze cenzura politică
şi demnitarii invidioşi…
În rest, Marian Lupu e prezent la Summit-ul CSI,
dând lumii de înţeles că repreznită Preşedinţia Moldovei,
chiar fiind încă neales… Mai devreme sau mai târziu
va fi ales dacă nu de Parlament, de o mare majoritate a cetăţenilor…
Premierul Vlad Filat foloseşte mass-media pentru a se face vizibil
în întreaga Europă şi nu numai (e tânăr, are ce spune),
susţinând că intrarea în NATO
nu este prioritatea R.Moldova,
Mihai Ghimpu şi-a asortat cravata la cerinţele protocolului…
şi s-a aliniat şi Domnia sa suveranilor din CSI...
Diferite spectacole în acelaşi spaţiu mioritic.

Ci eu, alerg de zori până seara, fiind prinsă în pregătirea
Conferinţei Transfrontaliere a Tinerilor şi
a spectacolului literar-muzical
“Eu am ştiut să fac din viaţa mea o sărbătoare”,
şi cînd mă opresc pe o clipă,
mă întreb care e câştigul Moldovei de la aceşti bărbaţi
care stau atât de drepţi în luxoasa sală a Palatului Republicii…
unde totul e scris în limba rusă…
Ştiind răspunsul îmi caut de treabă…

E doar o zi din viaţa unei ţărişoare foarte mici,
dar îmbîcsită (chiar fie şi-ntr-o zi de lucru)
cu evenimente mari şi foarte importante…

Martor ocular

Niciun comentariu: