Un dialog in graba

M.Vicol. Dragă Renata Verejanu, ce înseamnă să fii scriitor în Basarabia, acum când limba moldovenească este tot mai „moldovenească”?

R.Verejanu. Ştii, posibil eu trăiesc în altă lume decât cea de care îmi vorbeşti... Eu nu am simţit că limba pe care o vorbesc „este tot mai moldovenească”. Eu, fondatorul Revistei „Micul Prinţ” (prima revistă din Europa de cultură pentru copii şi tineret, editată de copii şi tineri), editez de 15 ani cea mai frumoasă publicaţie în limba română şi engleză, şi, ştiu că pe an ce trece copiii din R.Moldova vorbesc tot mai frumos româneşte, cunosc tot mai profund şi multe alte limbi... Că un oarecare ziarist sau demnitar născocesc etichete, dezbateri puierile - demult nu mă mai interesează. Acum, când peste 50 procente din populaţia aptă de muncă se află în diverse ţări, şi populaţia R.Moldova devine populaţia care cunoaşte cele mai multe limbi la o mie de locuitori, nu limba vorbită e problema. Ca lider al Societăţii Civile – confirm că sunt multe alte probleme care intimideaza cetatenii: drepturile omului, corupţia, sărăcia, crima organizată e problema problemelor. Cu limba vorbită s-a speculat în anii 1985-1995... Pe umerii „limbii materne”, „limbii de stat” etc. unii au devenit miliardari peste noapte, alţii au devenit „eroi naţionali”, alţii cel puţin miniştri pentru un sezon, cei mai „deştepţi” au devenit parlamentari şi stau în Parlament deja peste 8-12 ani... Acum nimeni nu mai poate fi ademenit cu bumbonica...şi polemici despre limbă.

M.V. Renata, ai publicat destule cărţi... Care a fost cea mai iubită carte... Cât te bucură o carte publicată?
R.V. Dacă e să confirmăm că poetul toată viaţa îşi scrie o carte – accept că am publicat ”destule”... Da, am publicat prin 1977-1980 primele cărţi la Chişinău şi la Moscova, unde am făcut studii la cea mai democratică instituţie de învăţământ – Institutul de Literaură „Maxim Gorki”. La finele lui octombrie 2007, la Serata de creaţie de la Uniunea scriitorilor, criticul literar Ion Ciocanu (mulţi ani fost redactor la Editura „Hiperion”, unica editură unde puteai la acel timp să publici o carte) a destăinuit cum au fost editate cărţile Renataei Verejanu: „o pagină se lăsa şi două erau tăiate”... Mi-a fost hăcuită fiecare carte cum ai hăcui o varză... Devenind directorul editurii odată cu perestroica, Ion Ciocanu decide să editeze cinci cărţi de poeme ale Renatei Verejanu într-un singur volum, aproape antologic (din păcate, peste zece ani de la prezentarea cărţilor la editură, şi, cu grafie chirilică), pe care l-am numit „Ofrandă omeniei”. După apăriţia acelui volum mi-am citit versurile ca pe nişte poeme străine, şi am văzut un poet bun, care merită respect. Criticii nu se îngesuiau cu laudele, dar nu mă mai interesa părere a nici unui critic, căci îşi spusese cuvântul timpul. După ce zeci de ani cărţile mele au fost reţinute de cenzura politică, după apăriţia acelui volum, alţi zeci de ani au fost reţinute de cenzura economică... Şi iată că anul trecut am făcut un efort financiar nemaipomenit şi am editat nouă cărţi de poeme în trei volume, în culorile tricolorului,deja în propria mea colecţie, care se numeşte „Ofrandă omeniei”.
Şi pentru prima dată mi-am permis să particip cu aceste trei volume noi la Salonul Internaţional de Carte de la Biblioteca Naţională de la Chişinău, unde am şi obţinut un premiu.


M.V. Revista „Micul Prinţ” are 15 ani... În aceşti ani ce ai oferit copiilor pe care „Micul Prinţ” care i-a făcut să fie copii?
R.V. Aş dori să concretizez că e vorba de doua mari programe cu acelaşi nume – Revista „Micul Prinţ”, care în 2007 şi-a sărbătorit aniversarea de 15 ani... şi Festivalul-Concurs Internaţional „Micul Prinţ”, a 15 ediţie a cărui se va desfăşura în 2008... Căutând în ţările din Europa de Est copii talentaţi pentru Colegiul de Redacţie Internţional al Revistei „Micul Prinţ”, aşa a luat naştere un original dialog dintre culturi şi popoare, un concurs care până în prezent a descoperit şi promovat la nivel local, naţional şi internaţional peste 50000 de tinere talente de pe toate contenentele. Aceste două programe au şi stat la temelia creerii Organizaţiei Mondiale a Copiilor Talentaţi (primul ONG internaţional cu cartierul general în R.Moldova şi statut participativ la Consiliul Europei).


M.V.Ce oferă acest statut?
R.V. ONG-urile, cu statut participativ la Consiliul Europei, reunite în Conferinţa ONG-uilor, constituie cel de-al patrulea organ de conducere al Consiliului Europei. Suntem invitaţi la reuniunile Consiliului Europei şi la Adunările Parlamentare de la Strasbourg. Lucru foarte important pentru societatea civilă din R.Moldova. Apropo, până în prezent am creat peste 40 de ONG-uri de nivel local, naţional şi internaţional în R.Moldova şi alte ţări. Copiii şi tinerii noştri pot fi un bun exemplu pentru toată Europa de dedare şi muncă neremunerată de voluntariat...


M.V.Un coleg de breaslă, să revin la Serata ta de Creaţie, dedicată Aniversării de 40 de ani de creaţie, a spus că Renata Verejanu a înlocuit Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei şi Ministerul de Externe din Moldova luate împreună...
R.V. În fiecare glumă e un pic de glumă – şi restul e adevăr...Ci dacă e să vorbim mai serios, numărul de proiecte şi programe lansate şi relizate de voluntarii de la ONG-urile din Reţeaua OMCT, fără a fi susţinuţi financiar măcar o singură dată pe măsura proiectului, este dovada că lumea spune adevărul.

M.V. Deseori păşeşti...peste Prut... Cum te-au primit poeţii şi cititorii din ţară?
R.V.Cred că am cheltuit nu o singură avere doar pentru transportul care se scumpeşte de la o zi la alta, atât de des am mers în România în perioada 1996-2006, timp în care fiul a învăţat din clasa a VI la Liceul „Jean Monnet”, apoi la facultate, şi, să fiu mai des cu el, am făcut şi eu doctorantura...Trei ani la rând !997-1999 am făcut la Bucureşti Festivalul-Concurs Internaţional „Micul Prinţ”...Ca poet nu m-am împins, căci listele „acceptate” la Chişinău, anume cu aceleaşi nume, au fost „impuse” şi cititorului din dreapta Prutului, şi eu, care nu sunt în nici o grupare, în nici o gaşcă – nu m-am băgat... Dar cu multă căldură îmi amintesc întâlnirile pe care le-am avut cu cititorii din Bucureşti, judeţul Buzău, Petroşani... A fost ceva fantastic...Lumea citea cărţile mele cu grafie chirilică şi erau bucuroşi să descopere o poezie care nu era suptă din deget, ci cuprindea într-o strofă o lume întregă.

M.V.Poate e timpul, dragă Renata, să te cunoască şi cititorul din România mai bine?
R.V. Ai dreptate... Anii fug... Am multe poeme care ar fi bine sa fie cunoascute şi de cititorul din România, şi din Franţa, şi din alte ţări...De ce nu? Or, ca reprezentant activ al Societăţii Civile sunt bine cunoscută în multe ţări din Europa, si nu numai...

M.V. E timpul să fie cunoscut şi poetul...
R.V.Mersi.

M.V. Dar nu pot sa plec in Romania fara o carte de poeme a Renatei Verejanu...
As dori ultimele noua carti aparute in trei volume...si cu un autograf...

Autograful: „Doar cititotul ma poate face renumita...”