Poveste

O, nemurire de morminte unde loc eu n-am avut -
Faţa nopţii mă ascunde sub obrazul ei tăcut.
Trec bărbaţi nespus de tineri,
cum trec veacuri date-n spic:
îmi îndrept spinarea-n timpul către care mă ridic.
Submarin de-i demnitatea, o aştept la mal de ani:
Se va răspândi în lume, izbăvindu-ne de duşmani.
Ruşinându-se de valuri, se izbeşte largu-n mine:
Simt Atlanticul cum stoarce din statura mea ruine.
Zâmbet-mândru se avântă şi se smulge din adânc:
Stă mulţimea între zile pân-ce soarta îmi mănânc.
Până ce ajung la omul despre care trece-o veste
Că mi-i sprijin,
că mi-i cântec...
dar îmi e numai poveste.
9.08.82