Vreau să fiu renumit

Iată-ne noi, indivizii (parte a societăţii care este obiect de studiu al sociologiei), eu, el... unii mai aproate, alţii încă foarte departe de a ne încadra în conceptul de personalitate, dar cu o dorinţă enormă de a deveni renumiţi. „Vreau să fiu un cineva”, spun copiii care vin să activeze la Organizaţia Mondială a Copiilor Talentaţi (primul ONG Internţional din spaţiul ex-sovietic, fondat şi gestionat de copii, care are cartierul general la Chişinău şi statut participativ la Consiliul Europei). Eu?... presupun că nu am rostit aceste cuvinte, ci undeva, în sufletul meu, la mare profunzime, această dorinţă îmi dirigează activitatea în direcţia ca eu să fiu o persoană renumită.
De unde acestă dorinţă? Să fie „trăsătura centrală” a „caracterului naţional” sau
„un proces de clarificare” şi formare a conduitei umane, a comportamentului copiilor şi tinerilor acestui început de mileniu...
Fiind organizatorul unui sondaj sociologc, din cadrul activităţii în ONG-le pe care le-am fondat, am descoperit că departe peste jumătate dintre intervievaţi vor să devină „un cineva important”, mai simplu – o persoană renumită. Ce doresc totuşi aceşti copii? Să se realizeze? A fi un bun medic e o şansă de a fi renumit. Dar sondajul a arătat, că îşi doresc deschis acest lucru adolescenţii care primesc educaţie prin cultură.

Înclin să cred că educaţia prin cultură este de durată.
Acel „venit psihic” pe care-l poate oferi tânătul în care s-au făcut investiţii cu ajutorul culturii în perioada lui de copilărie şi adolescenţă – este rodul aşteptat.
De ce nu ar dori toată lumea acest lucru? Motivele sunt multiple. Prin urmare, „pierderea neglijabilă” adusă unui copil poate deveni o perdere netă pentru societate.
Trecerea la economia de piaţă a derutat o mare parte a societăţii şi a mobilizat o altă parte. Reţeaua de relaţii care crează un „nou mediu” uman, numit cultură – este diversă. Posibil că prin realizarea dorinţei de „a fi un cineva” – persoanele determină un nou comportament uman, pe care vor să-l impună ca normă de viaţă. Efortul pe care-l depun părinţii pentru a crea condiţii de susţinere şi încurajare a mersului spre succes, deseori uimesc.
Dar poate că dorinţa de a fi renumit e deja esenţa socială a perioadei de tranziţie?
Din experienţă cunosc mulţi oameni care nu dispun de venituri ce le-ar permite o călătorie cât de scurtă în străinătate. Şi totuşi, ei îşi duc copiii la diverse concursuri internaţionale într-un capăt sau alt capăt al lumii.
Dorinţa de a da dovada talentului său, de a aparticipa activ la procesul cultural naţional şi internaţional (poate chiar fără a pătrunde aceste esenţe) are un caracter perseverent.
Să fie o explicaţie:
dorinţa de-a obţine bani, venituri enorme (sportivii etc.),
dorinţa de a face carieră ( olimpicii etc.),
dorinţa de a-şi crea onoare, prestigiu (vedetele...)
Ar fi simplu de tot în cazul primelor două categorii. În cazul celei de a treia categorii,
în ultimul deceniu sunt mutaţii însemnate. Se egalează numărul celor care doresc să fie renumiţi în artă, cultură, literatură cu cei care vor să fie „renumiţi” în politică. Or, „a face politică” (în R.Moldova, de pildă) s-a înţeles a obţine/a dobândi uşor puterea, a aduna avuţii nelimitate, a nu fi pedepsit penrte diverse infracţiuni. Şi totuşi, electoratul care de-abea dibuie ce este democraţia, a pedepsit dur partidele politice prodemocratice (aflate la putere în anii 1992-2001) – ele nu au primit voturile necesare şi nu au trecut pragul electoral. Dar a pătimit şi democraţia, căci la putere a venit partidul comunist din Moldova.
Însă patima de „a deveni renumit în politică” nu şi-a pirdut din prestigiu.
Meditaţia mea trece peste aceste categorii şi noţiuni profunde – eu vreau prin muncă aprigă să devin un cineva renumit. Şi alţii (puţini, mulţi, sau poate chiar o majoritate) doresc să devină renumiţi – am putea crea o societate de renumiţi....
O puzderie de întrebări îşi caută răspunsul. Sper să continui să le caut în studii mai aprofundate asupra „epidemiei contemporane” – exprimată prin „da” sau „nu” public,
dar care ne roade lăuntric: o dorinţă sănătoasă, care aşteaptă studiere.