marți, 20 iulie 2010

Noi membri ai Uniunii Scriitorilor

















Deşi ar fi trebuit
să mă duc la Comisia Electorală Centrală -
deoarece Academia Europeană a Societăţii Civile
va monitoriza desfăşurarea Referendumului,
am mers la reuniunea Consiliului de Conducere
al Uniunii Scriitorilor din Moldova,
azi, 20 iulie 2010, fiind preconizată
primirea în US de noi membri...
Vroiam să nu fie tăiaţi şi hăcuiţi unii scriitori
pe care îi cunosc de ceva timp,
aşa precum am fost eu hăcuită ani la rând,
ca apoi, tot acei care stăteau ca un munte în calea
intrării mele în US,
să zică azi că sunt genială...
Ştiu că unii pot foarte iscusit
să-şi împingă odraslele şi prietenii -
dar sunt bucuroasă că azi au devenit membri ai US
şi câţiva scriitori deja formaţi.

Foto - Reporter AMP-Internaţional

miercuri, 7 iulie 2010

O prima recunostinta din partea Statului



















Luni, 5 iulie 2010, dis-de-dimineata,
intr-o atmosfera festiva, poeta Renata Verejanu,
alaturi de alte personalitati din diferite domenii de activitate,
a primit prima distinctie din partea statului -
Om Emerit al Republicii Moldova.

Au venit sa o felicite fiul si voluntari de la ONG-urile Retelei OMCT:
dna Galina Codreanu, Daniel, Carolina...
Academicianul Mihai Cimpoi, presedinte al Uniunii Scriitorilor, a fost foarte binevenit cu umbrela sa, chiar daca a venit sa felicite pe altcineva...

Cronicarul acestui secol

duminică, 20 iunie 2010

Vasile Macovei la Micul Prinţ, 2010



Desi video-clipul este filmat
posibil cu un telefon mobil -
spectatorii l-au îndrăgit
pe Vasile Macovei,
cel care a fost descoperit, promovat şi ocrotit
de Organizaţia Mondială a Copiilor Talentaţi
şi personal de poeta Renata Verejanu
din 2004 până în 2010.

În poză:
Palatul Naţional,
31 mai 2010,
în ciuda tuturor duşmanilor Micului Prinţ -
prinţii se evidenţiază...
Faceţi clic pe text.


Cronicarul vieţii culturale

joi, 3 iunie 2010

Juriul International



Vine lumea de la Paris, Ecaterinburg, Ulan-Udă, Iaşi, Piatra-Neamţ, Botoşani, Petroşani, Bucureşti, Bacău, Moscova, Minsk, Sofia... ba chiar şi din Nigeria şi SUA să vadă ce e cu acest Mic Prinţ al Moldovei...
În poză:
Membrii Juriului Internaţional au primit diplomele, câte o medalie mare cu stema Moldovei, legată cu o panglică în tricolor... clipele au fost imortalizate.

joi, 13 mai 2010

Renata Verejanu si forurile internationale






























Unii îşi amintesc de Uniunea Europeană doar de Ziua Europei,
iară de Consiliul Europei doar când vin raportorii în Moldova...
Poeta Renata Verejanu, liderul OMCT, promovează politicile
forurilor internaţionale deja de 20 de ani...
doar pe muncă de voluntariat, prin proiecte originale
şi evenimente importante...
Festivalul-Concurs Internaţional al Talentelor Lumii

Cronicarul evenimentelor europene

"Micul Prinţ" este un forum mondial şi o tradiţie...

marți, 27 aprilie 2010

La intrarea in Gradina lui Stefan cel Mare si Sfant, Chisinau, Moldova



Azi,
intrarea in Gradina lui
Stefan cel Mare si Sfant
este inpodobita
cu cate un tricolor...
Si drumurile noastre toate
se vor intalni odata
la aceastra intrare...

Martor ocular

joi, 25 martie 2010

La Strasbourg, martie 2010













Obositi sau mai dispusi,
imbracati la patru ace sau in stil sportiv -
toate acestea aici, la Consiliul Europei,
nu au mare importanta.
Important e cu ce idei ai venit,
esti activ si poti sa te faci vizibil,
caci toate acestea vorbesc despre tara ta...

Poet si lider

duminică, 21 martie 2010

poeta Renata Verejanu la Congresul Consiliului Europei










poeta Renata Verejanu,
fondatorul Organizatiei Mondiale a Copiilor Talentati,
presedintele Academiei Europene a Societatii Civile,
participa la evenimentele de la Consiliul Europei.
Ea a oferit si partenerilor proiectelor sale sansa
de a participa la activitatile Consiliului Europei.

In poze:
1.poeta Renata Verejanu si Galina Bostan, pretor Ciocana,
partener la Festivalul-Concurs International al Talentelor Lumii "Micul Print",
2. Renata Verejanu si Secretarul General al Congresului puterilor locale si regionale,
3. R.Verejanu si L.Sfarloaga presedintele puterilor locale
4.R.Verejanu si Ambasadorul Romaniei la Consiliul Europei, la o receptie
oferita de Ambasada Romaniei de la Strasbourg, 18 martie 2010

Cronicar

marți, 2 martie 2010

Războiul de pe Nistru

























Un martie frumos ca şi atunci, în 1992...
doar că noi suntem azi cu 18 ani mai în vârstă,
mai dezamăgiţi că nu s-au realizat multe vise,
mai trişti că mulţi nu mai sunt printre noi,
dintre tinerii poliţişti
cărora le-am dăruit atunci
cărţile mele de poezii şi cîte o sticluţă cu tărie,
ca să simtă şi ei, acolo, în tranşee, că e Sf.Paşti
şi mult prea îngândutaţi
că ne-am jertfit tinereţea
întrebându-ne: Pentru ce?
Pentru ca unii sau alţii să fure în continuare ţara?

Cronicar