Unicul eveniment cultural din acel an

 Întâmplător am dat de un material despre Festivalul de Poezie, ediția din 2020, din timpul pandemiei, unicul eveniment cultural desfășurat în acel an în Moldova

 

Nr. 1/2021 www.casadecreatie.md

 Festivalul Internaţional de Poezie                                   „Renata Verejanu”

Participanţii la Spectacolul de Gală și Decernarea Premiilor ediţiei a VII-a a Festivalului Internaţional de Poezie „Renata Verejanu” aveau să inunde reţelele de socializare pentru toată luna septembrie cu sute de felicitări și imagini de la acest original și nespus de descătușat eveniment literar-cultural-educaţional de o înaltă moralitate, lumea apreciind-ul ca: „Cel mai important eveniment cultural din anul 2020” (poetul Victor Ciobanu), „Evenimentul care m-a marcat pentru toată viaţa” (Natalia Mazâlu Miron, de la Varatuic, Râșcani), „Vreau să-mi exprim recunoștinţa și admiraţia pentru faptele Distinsei Doamne Poete Renata Verejanu, protagonista și sufletul evenimentului, dacă ţinem cont de timpuri, sunt fapte eroice, care rămân înveșnicite în memoria multor contemporani, de aici, din Moldova, baștina poetei, dar și a cetăţenilor altor ţări și popoare, pe care doar mărinimosul om de creaţie știe să-i reunească la Chișinău. Scriitoarea merită consideraţia supremă”, (printre multe laude, spuse Veronica Simionică Hasnaș, de la Bălţi). „Am urmărit în direct transmisiunea. Am participat emoţional la cote maxime. Îmi pare nespus de râu că nu am putut fi acolo, pe Aleea Clasicilor, dar vom găsi noi o cale să ajungem, chiar dacă vor căuta să ne oprească! Ce mi-a plăcut? Totul. Noi vă mulţumim pentru tot și rămânem cu inima alături de voi!”, scrise Gabriel Todica, artistul plastic caricaturist de la Fălticeni, Suceava (România).

Și multe alte epitete și cuvinte frumoase, pe care sărbătoarea poeziei le merita pe deplin, au împânzit frumos Internetul și au răsunat pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, și Eminescu 9în monumentul de-alături) le veghea pe toate din ceruri, posibil, fiind bucuros și mândru de urmașii săi.

…Or, până a începe ceremonia de decernare, echipa care pregătea evenimentul, patru voluntari de la Academia Europeană a Societăţii Civile (autorul și realizatorul proiectului) și Uniunea Internaţională a Oamenilor de Creaţie (printre care și subsemnata), fiind răspunzătoare de desfășurarea aceatei ediții, toţi eram cuprinși de mari emoţii, or, nu mai era ziua de ieri plină de soare și căldură, ci era o zi rece, cu cerul năvălit de nori gata să plouă, în timp ce se aduceau și se plasau deja scaune pentru invitaţi, aparatura pentru sonorizare, aparatura de filmare, deosebite și unice diplomele, medaliile, trofeele, antologia festivalului — tot și toţi fiind sub cerul liber și ce aveam să facem dacă năvălea o ploaie torenţială… Și mai persistau neliniștile pandemiei și o mare grijă, răspundere de a fi toate la cel mai înalt nivel organizatoric și artistic. Dar toate aceste neliniști au durat până doamna Mariana Bahnaru, artista poporului, prezentatoarea spectacolului, anunţă deschiderea evenimentului…

Desfășurat la 4 septembrie 2020, în premieră pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, cu un număr restrâns de invitaţi prezenţi, doar învingătorii din Republica Moldova a acestei ediţii a festivalului, ci cu sute de participanţi online — Spectacolul de Gală și Decernarea Premiilor a avut un mare răsunet, fiind transmis online în direct de către Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale al MECC, și, a doua zi, de Televiziunea publică și Radioul naţional transmiţând pe parcursul întregii zile un colaj cu crâmpeie și interviuri de la evenimentul plin de magie și multă energie pozitivă, creatoare. Astfel, participanţii la ediţia a VII-a a festivalului, cei care nu au putut să vină, din Canada, SUA, Germania, Franţa, Ucraina, Australia, mai multe orașe ale României, au avut posibilitatea să participe online la desfășurarea ceremoniei de premiere, eveniment extraordinar cu care s-au încununat cele șase luni de muncă a Festivalului Internaţional de Poezie „Renata Verejanu”, (care se desfășoară în fiecare an, de la 1 martie până la 1 septembrie), exprimându-și bucuria coparticipării, urmărind întreg spectacolul, auzindu-și numele și ce premiu au obţinut, primind felicitări, rezonând cu magia spectacolului de pe Aleea Clasicilor din inima capitalei moldave.

Evenimentul a fost jurizat de o aleasă echipă de mari personalităţi: compozitorul academicianul Eugen Doga (unul dintre președinţii Festivalului, ediţia având doi președinţi ai juriului), criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu de la București (al doilea președinte), acad. Ion Druţă (Moscova), acad. Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi, Ucraina), acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Mihai Cimpoi (cel care printre primii a salutat Festivalul, fiind președintele juriului la primele cinci ediţii), dr. Adrian Dolghi, vice director al Institutului Patrimoniului Cultural al MECC, Anatol Moraru, poet și profesor universitar, Bălţi, Tudor Paladi, poet și critic literar, Daniel Verejanu, exeget blagian, președintele festivalului.

Compozitorul Eugen Doga a apreciat Spectacolul de Gală și Decernarea Premiilor drept un mare eveniment cultural: „Această frumoasă manifestare culturală, de poezie, este o dovadă că mai sunt scântei în spiritul acestui popor. Avem un eveniment mare, care ne va aduce la noi realizări, ne va aduce acasă, la acea casă ce e în fiecare dintre noi, la acea casa care se cheamă credinţă, se cheamă patrie, casa spiritului”, — a menţionat președintele juriului internaţional.

„Poezia, Muzica, Artele Plastice aceste mari puteri nu pot fi învinse nici de o pandemie. Azi mai facem un bine, aici, în inima Chișinăului, pe Aleea Clasicilor, lângă marele Eminescu, — avea să afirme protagonista festivalului, care, din când în când intervenea, ca o gospodină ce-și primește oaspeţii la cea mai mare sărbătoare a casei. Deseori poeta afirmă că toate proiectele îi reușesc să le implementeze, pentru că le desfășoară împreună cu lumea. Ediţia a VII a festivalului a avut parteneri de încredere: Institutul Patrimoniului Cultural al MECC, Primăria mun. Chișinău, Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale al MECC, Biblioteca municipală B. P. Hașdeu, Compania Teleradio-Moldova, Ministerul Afacerilor Interne… Ediţia a VII s-a desfășurat sub patronajul Comisiei „Cultură, educaţie, cercetări, tineret, sport, mass-media” a parlamentului Republicii Moldova.

Festivalul dispune de șase secţiuni de concurs: Poezie de autor, poezie dedicată; Eseu, mesaj, interviu, scrisoare; Recital/ artiști declamatori; Traduceri; Compoziţie; Poezia în viziunea artiștilor plastici. La secţiunea „Poezie de autor” Premiul I l-au împărţit Victor Voinicescu (de mulţi ani plecat la Paris) și Viorica Toacă Osipova (Anenii Noi). La sub-secţiunea „Poezie dedicată” Premiul I l-au împărţit Victor Ciobanu (Chișinău) și Natalia Mazilu Miron (Văratic, Râșcani), Premiul II îl obţine Mirela I. Grigore (România), Premiul III revine poeţilor Petru Hasnaș (Chișinău), Svetlana Grigoriev (Codru, mun. Chișinău), Petru Rotaru (Cojușna, Strășeni), Roxana Elena Sandu (Slobozia, Ialomiţa, România). La secţiunea „Eseuri, Interviuri, Scrisoare” Premiul I — Liliana Liciu (București, România), sub-secţiunea „Interviuri” Premiul II — Anatol Caraman (Mereni, Anenii Noi), sub-sec- ţiunea „Mesaj” Premiul II — poetei Maria Tonu (Canada), sub-secţiunea „Scrisoare” — Premiu III i-a revenit doamnei Veronica Simionică Hasnaș. Secţiunea „Recital” a descoperit adevăraţi artiști ai cuvântului: Maria Chihaia (de prin părţile Vasluiului, România, în prezent domiciliată în Italia) s-a ales cu Premiul I, cu Premiul II — David Surachi și Nica Sârbu, ambii elevi la școala 12 din Chișinău. La secţiunea „Traduceri” Premiul I l-a obţinut Daniel Ioniţă (Australia) și Premiul II — Maria Cozma Crocy (Franţa).

Daniel Verejanu, cunoscând foarte bine limba engleză, a fost rugat de traducător să dea citire unui poem, Criterii, din cele traduse de Daniel Ioniţă, iar autoarea poeziei, Renata Verejanu, a citit poezia în original. La Secţiunea „Compoziţie” Eugen Doga i-a înmânat Premiul I compozitoarei Lidia Ciubuc, pentru cântecul Fulgerul din inimă, Premiul II bardului Valeriu Mocanu pentru cântecul Tangoul anotimpurilor, ambele cântece pe versuri de Renata Verejanu. La secţiunea „Poezia în viziunea artiștilor plastici” Premiul I a fost împărţit la patru artiști plastici concurenţi: Nana Plămădeală (New York, Bruxelles, Belgia), Ina Stana Rebigan (Giurgiu, România), Daniel Todica (Fălticeni, Suceava, Româ- nia), Gabriel Tora (Mamaia, Româ- nia). Constanţa Abălașei-Donosa și Maria Filipoiu, poete din România, participante deja la câteva ediţii a festivalului, la cea de-a VII înscriindu-se în trei secţiuni, au primit premiul „Ambasador al Culturii Păcii”, titlu onorific pe care l-au primit toţi membrii juriului și partenerii festivalului.

 Mulţi dintre premianţi în discursurile lor au adus omagiu festivalului, proiect atât de necesar literaturii, culturii, procesului educaţional din Republica Moldova, prestigiului în lume a micului stat. Au răsunat poemele și cântecele premiate.

Festivalul are și menirea de-a promova tinere talente. Cutremurătoare a fost clipa evaluării a celei mai tinere participante la primul concurs internaţional din viaţa dânsei, celei mai tinere poete, Nica Sârbu, elevă în clasa a II de la școala nr.12, ce face parte din generaţia născută după aprilie 2009, generaţie pe care Renata Verejanu dorește să-i facă poeţi, fiind ferm convinsă că această generaţie va aduce dovada că Poezia, Muzica este marea putere, adevărata putere. Nica Sârbu a recitat pe Aleea Clasicilor Literaturii Române prima sa poezie, a recitat foarte frumos, și primi, alături de profesioniști, Premiul și medalia festivalului, înmânată de compozitorul Eugen Doga, care s-a ridicat, alături de poeta Renata Verejanu, ascultând bujorul de fetiţă, blagoslovit cu acest magic nume junele poet, anume de către Festivalul Internaţional de Poezie „Renata Verejanu”, festivalul care în acea clipă o lansa la nivel internaţional:

Poetul

Eu vin la tine azi, poete,

Cu plecăciune și mirare

Și vântul e la mine-n plete

Cu toate razele de soarele…

Eu vin la tine azi, poete

S-ascult cuvântul Dumitale:

De mama dragă și de plai,

De frumuseţea din petale…

Poete, azi la tine vin…

Ești cerul luminos, senin,

Ești liniștea din clasa noastră

Care privește în fereastră…

„Festivalul Internaţional de Poezie ,,Renata Verejanu” m-a marcat pentru tot restul vieţii. Pentru această frumoasă sărbătoare îi sunt recunoscătoare protagonistei acestui inedit festival, distinsei doamne poete Renata Verejanu. În pofida situaţiei din întreaga lume (mă refer la pandemie) această minunată, curajoasă și puternică doamnă a adunat în inima capitalei, pe Aleea Clasicilor lume iubitoare de frumos: poeţi, prozatori, eseiști, traducători, compozitori, interpreţi, artiști/declamatori, artiști plastici… Am fost onorată, ca printre acești oameni minunaţi, să fiu prezentă și eu. Cu siguranţă ecoul festivalului îl voi resimţi și peste zeci de ani! Sincere felicitări tuturor participanţilor și laureaţilor Festivalului Internaţional de Poezie ,,Renata Verejanu” ediţia a VII. Mult stimată scriitoare Renata Verejanu, ne închinăm până la pământ în faţa domniei dumneavoastră!” scrise Natalia Mazîlu Miron, după ce dădu citirii lucrarea sa de concurs „Scrisoare către Poet”.

Deoarece evenimentul s-a desfășurat în continuarea Sărbătorii Limba Noastră Română, multe mesaje de salut, sosite online în timpul evenimentului, aveau tangenţa celui trimis de Constanţa Abălașei-Donosa, poet și artist plastic de la Brăila, România: „Respect, admiraţie și preţuire! Sincere felicitări iubiţi fraţi de peste Prut pentru ceea ce faceţi pentru cultura românească! La mulţi și binecuvântaţi ani Limba Română! La mulţi și binecuvântaţi ani Festival Internaţional de Poezie „Renata Verejanu”, Chișinău 2020! La mulţi ani, creatori români de pretutindeni! La mulţi ani, frumos oraș Chișinău!”

Pe parcursul a două ore Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost dominată de o energie aparte, de bunătate, de metafore, de cântece și voci superbe, de melodiile capodopere ale maestrului Eugen Doga.

Și la cea de-a VII ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Renata Verejanu”, ca și la toate celelalte ediții, a fost editată Antologia VII, antologia festivalului.

„Putem afirma că Festivalul are propria sa bibliotecă, are deja șapte Antologii, volume editate color, în care găsim lucrările învingătorilor la fiecare ediţie: eseuri, traduceri, mesaje, scrisori, lucrările artiștilor plastici, a compozitorilor… Astfel festivalul reunește în aceste originale Antologii zeci și sute de oameni de creaţie din diferite ţări, reuniţi de Măria Sa, Poezia,” avea să concluioneze poeta Renata Verejanu, protagonista festivalului.

ANGELA OLĂRESCU,

DIRECTOR, FILIALA BIBLIOTECII „HRISTO BOTEV”,                                                                                                         MEMBRU AL UNIUNII INTERNAŢIONALE A OAMENILOR DE CREAŢIE

Eseu la poemul ,,Anotimp sufletesc", de Renata Vetejanu

 

Cristina Maria Nița

Italia (România)

ANOTIMPUL SINELUI – POPAS ÎN SPIRIT

Eseu la poemul ,,Anotimp sufletesc",

de  Renata Vetejanu

Întruchipare lirică a destinului înaripat ca exeget slujitor al cuvântului, Renata Verejanu deschide prin excelență, panoramica poeticii literaturii, cu nobilitatea manifestării genialității temperamentale, caracterizate de inepuizabil sârg inovator.

Fundamentul solid al caracterului puternic nu diluează nicidecum latura sensibilității, evidentă în exprimarea trăirilor celor mai profunde, prin metafora subtilă, stilizată adesea, în formă conceptuală liberă.

Zămislit pe fundația eleganței clasice, cu tuşări emoționale avântate, poemul ,,Anotimp sufletesc", întruchipează în manieră aproape alegorică, oglinda fluidă a introspecției, mărturisite printr-o nişă a momentului confesiv nostalgic: ,,Ascunsă de copii, plângea în sine mama..." Intenția exprésă de concentrare în frază a sensului deplin, urmează fascicolul unei psihologii cinematografice, din perspectivă scenică, ambientată cu imagini realistice, irumperi din miezul pronunției reliefate cadent şi estompate  de o  statuară introversie .

Impresia primului impact al lecturii se abandonează momentului proxim unde ia cursul meditației orbitale cu cât avansează în nucleul scriptural în jurul căruia gravitează arhitectonica lingvistică necodiționată de nici o legitate versuitoare.

Motivat (posibil) de îndemnul evocării sincere, eliberatoare, adevăratul sens, cultivat în solul simțămintelor, fertilizat constant şi atent, cu incandescența verbelor, rămâne fără îndoială în custodia lăuntrică, în flacăra întreținută şi permanent înnoită de arta şlefuirii sinelui.

Cadrul bucolic subânțeles din extrasul de indicii marcate de privirea generală asupra textului, introduce lectorul în ambientul generos, unde om şi spirit, prinşi în chimia lingvistică, determină transferuri substantificate cu efect de avataruri.

Flashuri memoriale încadrate între limpezimi aparente: ,,Aşa senină ploaie..." şi umbriri prevestitoare de tempeste: ,,Cerul sufletesc de nori răutăcioşi acoperit", descriu în limbajul cu reflexe narative povestea unor timpuri remarcabile.

Fereastra pamântească, lumina cu deschidere către eterna lume, încortelează cula unde ambele condiții, palpabilă şi imaterială, capătă prin ochii ființei procreatoare, mama, valoare de aşezământ sacru.

      Prezența personalității materne, se descoperă pe treapta empatică, asemeni unui act deconspirativ bine intenționat, într-o comuniune energetică asimilată de spiritul copilului care va fi devenit condeier, martorul cărturar al faptelor stampate în codexul tezaurului universal.

Misteriosul ,,plâns al sinelui", ferit de  ochii copiilor, ,,divulgat" precum o luare aminte, cu sentimentalism dinamic, preluat cu maturitate şi accentuat de repetiția expresiei,, Aşa senină ploaie", sugerează cheia poemului, accesul autorizat  de consistența filigranată, răsunătoare a definiției din acest ancestral colind pământesc, proiectat dincolo de biologic.

Reprezentanța naturii la scară metaforică prin ,,zarea înalt aprinsă", fixează falia atitudinală impregnată cu prezumția părtăşiei energiilor superioare la propriile arderi: ,,de-atunci e înlăcrimată" preluând parcă într-un gest invizibil, natural, efluviul spontan, devenind parte mistică a lacrimii. Între scenele spicuite din tinda neuitării darnică, suflul cult chibzuit, de fină bravură, al poetei, glisează cu intervenții acurate, clasice, rimate melodic, amenajând cu tact între intervalele versurilor, pasaje de admirat culori şi sunete.

Enigma plângerii în pornirea sa neconştientă de starea şi stadiul timpului cuvântat:

,,Şi plânge uneori, fără să-şi deie seama:/

Ce anotimp domneşte în vorba omenească?”,

pare să întrunească în singularitate, condiția de postulat, cu valoare de îndreptar, terapie şi test, punte de conştientizare şi valorizare a fenomenului suflet. Însuşi indicativul întrebării ultime, consecutive: ,,Şi cum se simte spicul în ochi aprinşi, rodit?", conchide la modul principial în plinul unghiului vizual, gravura fertilei germinări, şi matca pâinii, un fel de strămutare indispensabilă, din anotimpul calendaristic în anotimp senzorial, trecut prin filmul profunzimilor solemne.

Vremea recoltei, abia sugerată în spicul ,,rodit", rămâne distinct, tezaurul volubil, din miezul holdei conştiinței în aşteptarea acelui moment, de agonisire împlinitoare.

Seninătatea ploii, subliniată cu dublu accent, în jumătatea secundă, stabileşte refugiul curentului (efectul acumulării torentelor abunde), pe lespedea crucificării, din cetatea sinelui fortificată cotidian, extinzând revărsatul tăios, până la temelia graiului

,,...dar uite că nu trece/

Ci în dureri adânci pâraiele-şi revarsă/

Şi îmi răneşte graiul, dansul ei cel rece."

Naivitatea infantilă, declarată direct, a copilului ce pare că adună ploaia în plasă: ,,Şi eu copil naiv o tot adun în plasă", surprinsă activ în îndeletnicirea ingenuă, dezvoltă o relație de paralelism, concentrat asupra însemnătății frecvențelor interioare, strecurate prin ochiurile mrejelor telurice: ,,Aşa cum ochii mamei îi tot adun în mine." Şi cum    putea fi mai adânc exprimată, cu atâta afecțiune respectuoasă, sfânta iubire părintească, decât în sublima adresare cu efect de îmbrățişare pioasă, înăbuşită în spațialitatea aperceptivă...

Încaperea sa ,,în dureri adânci", exprimate fățiş poartă tiara jertfei înrădăcinate în glia ocrotită de imperiul spicelor maturate pe vatra   neamului amirosind a lut, a pâine, a copil, a pom, a cuminecare.

Observația la adresa ploii, fără a inculpa efectiv, îşi modifică favorabil efectul şi forma de reproş din cugetarea formală inițială: ,,Şi îmi răneşte graiul cu dansul ei cel rece", pentru a da prilej de reconsiderare şi acceptare a utilității autorității părinteşti:

,,Dar ochii părinteşti, în loc să mă aline/

Mă izgonesc în ploi, să fiu mai sănătoasă."

,,Izgonirea în ploi" ampliază într-o anumită măsură secretul corectei interpretări, lăsând loc semnului de întrebare în  aşteaptarea  continuării, după punct.

 ,,Anotimp sufletesc" este anotimpul patriei, ecoul pământului natal, anotimpul sărbătorii limbii, izvorâtoarea armoniilor livreşti, executată în acvafortele silabic. Este memorialul poetizat al inocenței transfigurate, recviemul interpretat cu secvențe de voce şi suflet pe culmile condeiului. Izvor de autentică simțire, poeta mistuie prin prisma personală a trăirii sensibilității, ardoarea dăruirii celor mai rezonante răspunsuri la interferențele turbíde, capabile să supună convertirii  rănile personale în răni cuvântătoare, a căror metaforică sângerare de verb, transmite epopea maternității, imnul cruciadei purificatoare.

Poet ales să poarte corola metaistorică misionară şi să împlinească destinul labirintic irepetabil, Renata Verejanu edifică monumental,  crâmpeie de realitate, eternizare în scrieri inspirate, imprimând între sine şi milenii, ecoul  propriului ,,Anotimp sufletesc."

Anotimp sufletesc

în memoria mamei Ana

Așa senină ploaie am văzut o singură dată:

Ascunsă de copii, plângea în sine mama...

Și zarea înalt aprinsă de-atunci e înlăcrimată,

Și plânge uneori fără să-și deie seama:

Ce anotimp domnește în vorba omenească,

Și cum se simte spicul în ochi-aprinși rodit?

Nereținându-și jalea,

fulgerul trimis e să lovească

Cerul sufletesc de nori răutăcioși acoperit.

 

Așa senină ploaie… dar uite că nu trece,

Ci în dureri adânci pâraiele-și revarsă,

Și îmi rănește graiul dansul ei cel rece –

Și eu, copil naiv, o tot adun în plasă,

Așa cum ochii mamei îi tot adun în mine

Cu tot ce au văzut în viața lor frumoasă, -

 

Dar ochii părintești, în loc să mă aline,

Mă izgonesc în ploi, să fiu mai sănătoasă.