.jpg)
Andreea Arsene: Doamnă Verejanu, vin cu un buchet de felicitări pentru cel de-al 70-lea volum de poeme, Al cincilea anotimp, Femeia (din colecția Opera Omnia), pe care l-ați editat acum câteva luni, despre care am citit în presa din Republica Moldova. Având acum un asemenea bagaj literar, vreau să aflu, cum a influențat mediul intelectual profund românesc, cu valențe și deschideri spre valorile universale, formarea dumneavoastră ca poet?
Renata Verejanu: Pe când debutam în presa republicană, prin anul 1977, cu poemele Sorbona, Oftat închis în auz, Vânzătorul vârstelor, Respirația moleculei, Îmi știu soarta pe de rost, Izvor cu numele mic, inspirație și alte vreo trei sute poezii, pe care cred că mi le-a șoptit Puterea Divină, aceste poeme se deosebeau de tot ce apărea la acel timp în presa de la Chișinău și cei care serveau sistemul au încercat să mă excludă din procesul literar, eu nefiind parte din nici o grupare, veneam de la Politehnică și nu de la litere. Ci am știut să mă regăsesc pe o potecă pe care trecuse Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu… Pe aceste poteci m-am întâlnit mai târziu cu Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana și mulți alți poeți mari din dreapta Prutului, cărțile cărora le procurasem de la librăria Drujba de la Moscova (făcându-mi o bibliotecă foarte bogată de carte românească), apoi, după 1989, am cunoscut personal mulți dintre autorii cărților citite. Or, cititul dintotdeauna a fost plăcerea care mă face fericită. Deși doar viața, iubirea de viață mi-a inspirat creația.
A.A. Cum a fost experiența de debut și publicare a poeziilor în revistele din fosta Uniune Sovietică și care a fost reacția publicului față de creațiile dumneavoastră?
R.V. În timpul când îmi făceam studiile la Institutul de Literatură „Maxim Gorki”, în capitala Uniunii, poezia mea a fost foarte înalt apreciată. Și mai mult, redacțiile centrale, fiind sătule de poezie servilă, căutând autori originali, neînfricați, m-au invitat să public în ediții literare importante, cu tiraje de peste un milion de exemplare, poeziile fiindu-mi traduse nu doar în limba rusă, ci în peste 20 cele mai răspândite limbi ale lumii (chineză, arabă, engleză, spaniolă, franceză, germană, italiană, japoneză etc.). Moscova publica literatură de înaltă calitate, spre deosebire de capitalele republicilor unionale, unde turnătorii îi distrugeau pe cei mai talentați. Apoi îmi apăru primul CD cu un tiraj de 50 mii exemplare, am fost invititată în componența unei delegații internaționale de tineri creatori pentru o deplasare de creație pe o lună de zile la Baical, în Siberia. În 1980 am susținut, în prezenta rectorului, pe notă maximă lucrarea de licență, care era de fapt manuscrisul cărții de debut „Până la dragoste” (1979, Chișinău), lucrarea fiind apoi tradusă în limba rusă și editată la Moscova, în 1982, în volumul „Do liubvi”, cu un tiraj de 30 mii de exemplare, ca în 1983 cartea să obțină un mare premiu – Premiul Literar Unional „Maxim Gorki”. Mari nume ale literaturii contemporane, precum Andrei Voznesenski, Otar Chiladze, Evgheni Evtușenko și alții mi-au apreciat poezia. Am fost invitată în ospeție de Ion Druță. În casa de la Moscova a lui Druță am stat de vorbă cu distinsul romancier ore în șir. Peste multe decenii, venind cu critical literar Tudor Palladi în ospeție la Ion Druță, în casa de la Chișinău, am fost surprinsă să aflu că marele romancier își amintea toată discuția noastră de prin 1979. Privind peste ani, am constatat că în viață am avut noroc să cunosc mari personalități, și în activitatea literară, și în activitatea din Societatea Civilă. Omul de creație care nu are destin, nu va crea nimic trainic, de durată. În acei ani mi-am dat sama că Dumnezeu mă lăsa să fac ce vreau. Eu, conștientizând că dispun de har divin, doream să mă realizez. În felul acesta mi-am creat destinul, pe care nimeni nu mi-l poate plagia.
A.A. Cum ați simțit cenzura și restricțiile politice asupra poeziei în timpul anilor de început și cum ați reușit să vă exprimați creativitatea în acele condiții?
R.V. Poezia pe care o scriam era atât de plină de viață, plină de metafore noi, originale, încât ziarele, revistele care aveau un redactor mai curajos, îmi publicau creația fără nici o cenzură. Adevărat, acele publicații erau apoi intimidate drastic de sistem. iar cărțile îmi erau reținute la unica editură, a statului, unde avea dreptul un poet să-și editeze opera. Mi-au fost respinse mai multe manuscrise de nuvele, romane fantastice și chiar poezii pentru copii, care așa și nu au fost editate în secolul XX. Manuscrisele de poezii pentru tineret și adulți au fost reținute 10 ani, redactorii storcând din ele metaforele inedite. Eu, calm, le șopteam unor redactori: nu furați metaforele care poartă chipul sufletului meu, oricum odată și odată am să editez cărțile reținute. Abia în timpul procesului de renaștere spirituală, fiind pe linia întâi, în echipa de șoc, cum zicea poetul Arcadie Suceveanu, cred că am influiențat cumva apariția editorială, în 1989, a celor cinci manuscrise de poezii reținute. Deși fuseseră unite într-un singur tom, editat în grafie chirilică, volumul legendar Ofrandă Omeniei a speriat grav lingăii sistemului. În loc Ofrandei Omeniei să i se ofere Premiul Național, tirajul de cinci mii exemplare dispăru într-o noapte. Lucrătorii librăriei au reușit să ascundă doar 50 exemplare, pe care le-am dăruit la întâlnirile cu cititorii în 1991, în România (județele Buzău, Brașov, Iași). Susținea un filosof, că poetul marginalizat, care e nevoit să scrie doar pentru sertar, foarte repede încetează să scrie. Dar, constata filosoful, asta în cazul poeților făcuți/confecționați de sistem. Poetul născut poet va scrie și mai înverșunat. Poeții adevărați înțeleg despre ce vorbesc.
A.A.. Cum ați reușit să vă păstrați pasiunea pentru poezie și limba română într-un mediu în care accesul la literatura română era limitat până în 1991?
R.V. Pentru mine Poezia nu e o simplă pasiune, e viața mea. După volumul de poeme Ofrandă omeniei am știut că m-am născut poet. Indiferent de activam la careva minister sau în careva structură a Societății Civile, am scris, am creat zi de zi. N-am făcut în viața mea altceva decât am creat: literatură, artă, evenimente literar-cultural-educaționale, proiecte naționale și internaționale unice, am creat bucurie pentru oameni, bunătate, demnitate, am creat prestigiul țării. Criticul literar Ion Ciocanu, la Serata mea de creație de la Uniunea Scriitorilor din Moldova, în 2009, zise: „Renata Verejanu e cu un pas înaintea timpului și a colegilor săi”. În acel an am decis să iau și locul editorului propriului destin, și să editez cele câteva lăzi îmbâcsite cu manuscrise.
A.A. Care sunt temele și motivele principale ce v-au inspirat în poeziile scrise în anii 70 și 80, și cum credeți că stilul și mesajul dumneavoastră poetic s-au schimbat de-a lungul timpului?
R.V. Cât mă cunosc, am scris despre om și viață… N-am căutat teme și motive la modă… N-am scris la comandă, n-am scris despre evenimente politice, n-am acceptat teme impuse… Omul și viața mi-au fost sursele de inspirație și tema unică, dovadă că poeziile scrise acum jumătate de secol par să fie scrise azi, când nu mai e cenzură, când nu mai e totalitarismul. Da, fiecare creator adevărat e o lume aparte, și unii și-au făcut carieră în lupta cu Poezia mea, cu metaforele mele, cu mesajele mele.
A.A. Cum ați reușit să vă păstrați vocea poetică distinctă și inconfundabilă în contextul schimbărilor literare și culturale din ultimele decenii? Cum vă mențineți creativitatea înfloritoare de-a lungul anilor?
R.V. Lucru știut: poezia adevărată trece prin decenii, prin secole și, pentru cei mai norocoși creatori, prin milenii chiar. Eu sunt mândră de multe din poemele mele, scrise în secolul XX, să văd că trec prin ani, fiind și mai actuale azi, parcă ar fi fost scrise pentru un cititor din viitor, poeme pe care lumea din diferite generații le cunoaște pe de rost. Critica literară constată că poeziile volumului antologic Ofrandă omeniei și alte volume au inspirat mai multe generții (70-știi, 80-știi…) și continue să inspire ultimele generații de poeți nu doar din Basarabia. Mă bucur să aflu că poezia mea inspiră compozitori talentați, artiști plastici, traducători, artiști declamatori, eseiști din diferite țări. Referințile critice și eseurile scrise pe marginea poemelor din cărțile Ofrandă omeniei, Poetul Dintre Milenii, Iubirea pe toate le vede, Provocați-mă să devin genială, Metafora nemuririi, Ard flăcările-n mine, Eu port cu mine un secol de iubire, Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare, Al cincilea anotimp, femeia, „Chișinău-București, București-Chișinău” etc. – constituie câteva biobibliografii și monografii voluminoase, editate în capitala moldavă în 2012, 2013, 2017, 2018, 2022. O mare parte din cărțile de poezii și romanul „Geniul invizibil” au obținut premii la Saloane Internaționale de Carte de anvergură din republică și de peste frontierele ei, au fost obiectul discuțiilor și înaltelor aprecieri la Conferințe Științifice de la Academia de Științe a Moldovei (2012, 2017), la Simpozioane de la instituții universitare (2014, 2015, 2016, 2017), au constituit standuri enorme la Expoziții-Evenimente de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (2017, 2022), la Parlamentul Republicii Moldova (2017), au provocat evenimente naționale care-mi poartă numele cum ar fi: Anul „Renata Verejanu”, 2017, lansat de Centrul Academic Eminescu, Anul „Renata Verejanu” de la Bibliteca „Hristo Botev”, 2021, „Săptămâna Poeziei cu Renata Verejanu”, „Zilele Poeziei Moderne cu Renata Verejanu”,2015, 2016, 2017, 2018, sute de lansări de carte.de poezii, interviuri, maxime și cugetări, opinii, pledoarii, portrete, eseuri, romane - cărți lansate la licee, colegii, biblioteci publice, universități, pe Aleea Clasicilor Literaturii Române.
A.A. Cum vedeți evoluția poeziei românești și basarabene în viitor și care sunt planurile dumneavoastră pentru continuarea activității literare?
R.V. Nu cred că există poezie română și poezie basarabeană, sau o literatură de la București și alta de la Chișinău. Afirm că avem o singură literatură mare, literatura română, parte a literaturii europene, a literaturii universale… Da, sunt poeți talentați și mai puțin talentați, poeți cu har divin și unii șmecheri uniți în grupuri, care-și împart premiile și distincțiile între ei, elogiindu-se reciproc. Ci timpul le va așeza pe toate la locul lor. Referitor la un plan de activitate… Sincer, nu-mi place să fac planuri. Acum am în lucru câteva manuscrise originale din colecția personală „Generația Dintre Secole”, primele, din cele 33 volume, au fost editate în timpul pandemiei, în 2021. Și, deoarece nu-mi place să încredințez cuiva redactarea de Opere Alese (în 12 volume), am de îngrijit ultimele volume. Am mult de lucru, în ciuda acestor zile toride…
A.A. Va rog sa ne spuneti cum a luat naștere Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu” și ce implicații are?
R.V. Indubitabil, rolul poeziei în societatea contemporană este enorm, definitoriu. Poezia poate influența și schimba percepțiile oamenilor asupra lumii înconjurătoare, asupra spernței de viață, asupra fiecărui destin. Chiar de la prima ediție, Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu” a adus dovada că poezia e o mare Putere, Da, Poezia, muzica sunt o mare putere. Însăși omul de creație e o putere, vorba lui Lucian Blaga. Festivalul Internațional de Poezie a cărui protagonită sunt, acest original proiect a fost lansat pentru a susține creația scriitoarei care, la acel timp, lipsea cu desăvârșire din librăriile și bibliotecile din țară. Totodată, festivalul a devenit un bun al oamenilor de creație din diasporă și al îndrăgostiților de frumos din spațiul limbii române, precum a menționat mass media.
Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu” e un eveniment literar-cultural-educațional-social unic care are un impact extraordinar de benefic. Lansat în 2014 de Academia Europeană a Societății Civile, în parteneriat cu Institutul de Filologie al AȘM ((2014-2018), în timp la festival s-au alăturat mai mulți parteneri: Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM (2019-2020), Compania Teleradio-Moldova, Primăria mun.Chișinău (Pretura Centru, Pretura Ciocana, Pretura Buiucani), Biblioteca mun.B.P.Hașdeu (și filialele sale Biblioteca Transilvania, Biblioteca „Hristo Botev”, Ovidiu etc.), Centrul Academic Internațional Eminescu, Secția de Cultură Ocnița, Casa-Muzeu „Constantin Stamati”, Colegiul „Alexei Mateevici”, Chișinău, Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” și Biblioteca „Eugen Coșeriu” (Bălți), Bibliotecile raionale din Drochia, Ocnița, Rezina, Căușeni, Anenii-Noi, Cahul… Revista BOEM@, Galați, Ziarul Națiunea, București, Luceafărul de la Botoșani etc.etc.
Festivalul se deosebește de alte proiecte din domeniu prin durata de desfășurare de jumătate de an (de la 1 martie până la 31 august), prin etapele sale (locale, raionale, municipale, naționale și în final, etapa internațională), prin cele șase secțiuni de concurs (Poezie de autor, Poezie recitată, Eseu, Traduceri, Compoziție, Poezia în viziunea artiștilor plastici), prin spațiul geografic cuprins (or, la cele zece ediții ale festivalului, de până acum, au participat deja câteva mii de oameni de creație din Australia, Olanda, Albania, Bulgaria, Canada, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Federația Rusă, Spania, SUA, Turcia, Ucraina, România, Republica Moldova)…
Acest Festival Internațional de Poezie reunește la Chișinău poeți, eseiști, artiști/ declamatori, traducători, compozitori, interpreți, artiști plastici de diferite vârste, de diferite naționalități, din diferite țări. Festivalul nu și-a stopat activitatea nici în perioada de pandemie, fiind unicul eveniment cultural din țară, iar Măria sa, Poezia, fiind pe linia întâi a proceselor culturale, educaționale promovând o nouă generație de tinere talente.
A.A. Vă mulțumesc, distinsă doamnă Renata Verejanu.
R.V. Și eu vă mulțumesc pentru acest dialog Danemarca – Moldova.
.jpg)
.jpg)