Ei și acum se tem de Eminescu

E puțin să-l admirăm


EMINESCU...

E PUȚIN SĂ-L ADMIRĂM!

Acest preludiu

În flăcări dezgolite de scrum și întuneric,

Reținut pe-o clipă

Pe marginea râpei ce duce-n oricine,

și răbdător oricum în crivățul credinței,

hoinărind chiar și-n deprinderea de a fi:

un arbore de-a fi,

încuibat cu roada în ochii noștri,

un vânt imens de solitar ce e

râvnind clamoarea inimii senine,

un larg de a fi

menit de a prevesti și gândul cel distrat,

un zid de a fi, dăinuind fiecare visare...

EMINESCU...

E PUȚIN SĂ-L NĂSCOCIM!

E o necesitate a acestui popor,

E o întâmplare a acestei vieți

Cu obiceiuri magnifice,

Până în sine însăși încordate;

E un adevăr al destinelor deprinse

Cu frumuseți înrădăcinate și suferinți.

EMINESCU...

E PUȚIN SĂ-L AVEM!

Acest nume erupt din unica înflorire a bucuriei

Ar trebui păstrat însăși în propria soartă

1980

din ”OFRANDA OMENIEI„

volumul reținut un deceniu

Poemul a fost publicat azi în
REVISTA BOEMA, ianuarie 2015


CRONICAR

La Zilele Nichita Stănescu a fost descoperit un poet basarabean

Revizuindu-mi CV-ul,
am marea bucurie să retrăiesc emoțiile,
 pe cere le-am avut în această primăvară la Urziceni, România,
la Zilele Nichita Stănescu...

Grație invitației poetului George Călin,
am avut posibilitatea să-mi lansez mai multe cărți,
edițate pe cont propriu în 2011...și bucuria
de a cunoaște mai mulți scriitori români,
dar și bucuria colegilor din România de a mă cunoaște...
Am știut încă atunci, la prima vizită a lui Nichita Stănescu la Chișinău,
când l-am cunoscut,
că Dumnezeu nu face întâmplător ca doi oameni să se cunoască...

RV