Poetă, prozator, publicist, traducător, editor, regizor, producător de festivaluri, lider de pe linia întâi a procesului de democratizare, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1990), președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (din 2017)... (blog oficial)
marți, 18 iunie 2024
Renata Verejanu. Destin în imagini.
luni, 10 iunie 2024
Renata Verejanu - poetul și activistul civic
O viaţă închinată culturii şi activismului civic
februarie 24, 2024Dorim să vă prezentăm o scriitoare care de o viață a dăruit copiilor nu doar cărțile sale, ci și din fericirea sa. Deși e autoarea a peste 70 de volume (pentru adulți) de poezii, romane, pledoarii, eseuri, interviuri, opinii, cugetări, multe din aceste cărți fiind premiate la Saloane Internaționale de Carte de anvergură, atât din Republica Moldova, cât și de peste frontierele ei, scriitoarea Renata Verejanu de o viață scrie cu mare resposabilitate și pentru copii. Primul poem Soarele patrat a fost inclus în legendarul volum Ofrandă omeniei,

prezentat la editură în 1980, după care a urmat nuvela Cadoul florii, apoi romanele SF pentru copii și adolescenți: Colindul pierdut, Cele 7 zile, Steaua ABC.
Din 1993 jurnalista și editorul Renata Verejanu editează prima revistă de cultură română, cu adevărat liberă și independentă, pentru copiii talentați – Revista „Micul Prinț”, un prim proiect transfrontalier al copiilor de pe ambele maluri ale Prutului, o revistă color a tinerelor talente, o ediție cu statut de ONG, care îndată după proclamarea independenței Republicii Moldova a acoperit un gol enorm în procesul cultural-educațional din tânărul stat. De la Revista „Micul Prinț” a pornit Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț”, care din 1993 până în prezent a lansat peste 50 mii de tinere talente de pe toate continentele, fiind cea mai îndrăgită platformă de lansare, competiție desfășurată pe cele mai de prestigiu scene: Palatul Național „Niolae Sulac”, Palatul Republicii, Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Filarmonica Națională, Casa Radio… Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” e unicul concurs internațional „importat” din exterior în România, care s-a desfășurat la București trei ani, 1997-1999, sub înaltul patronaj al Președinției României, după care în fiecare județ s-a lansat câte un concurs.

Cartea de poezii EU AM DREPTUL, e una din cele mai citite cărțulii deoarece, odată cu Spectacolul de Gală a Festivalului-Concurs Internațional „Micul Prinț”, regizorul Renata Verejanu desfășoară și Lecțiile Deschise EU AM DREPTUL. Acest proiect prin care se lansează la fiecare ediție 101 perechi de „prinți” și „prințese” – deci, peste 200 de copii, care nu fuseseră niciodată pe o scenă, recită poezioarele cu drepturile copilului în prezența a două mii de spectatori. Lansată în 2010, la Salonul Internațional de Carte de la Biblioteca Națională a Moldovei, cartea a ajuns în prezent la ediția a zecea și merge mai departe, căci în fiecare an poeta editează câte un tiraj de până la o mie de exemplare și le dăruie copiilor pe care-i selectează pentru aceste Lecții Poetice unice „Eu am dreptul”.
Dreptul a învăţa carte
Şi eu mergchiar azi la şcoală –
Am un drept – să nu-ntârzii.
Ale toamnei crizanteme
Merg cu mine-n clasa-întâi…
Dreptul la libera exprimare
Eu am dreptul să vă zic
Adevărul clar în faţă:
Nu importă că sunt mic,
Sunt un om, şi sunt o viaţă.
*
Dreptul să cresc
Eu am dreptul, -îi zic mamei…
Ea surâde, şi-mi şopteşte:
Ai şi obligaţiuni –
Să înveţi frumos a creşte.
Dreptul să admir frumosul
Eu am drepturi multe, multe…
Să admir ce e frumos –
Vine Luna să-mi sărute
Ochii ce privesc duios.
*
Dreptul la educaţie
Eu am dreptul a cânta,
Eu am dreptul a surâde…
Tu ai dreptu-a asculta
Melodii frumoase, blânde…
*
Dreptul la libera circulaţie
Eu am dreptul să decid:
Trec pe roşu, sau pe verde…
Chiar de nimeni nu-mi ordonă,
Chiar de nimeni nu mă vede…
Dreptul la timp liber
Eu am dreptul să dansez
Pe un vals frumos de Doga,
S-o ascult şi pe Bieşu…
Pot să bat în ritm şi toba…
*
Dreptul să aleg
Eu am dreptul şi să scriu,
Eu am dreptul să vorbesc,
Să mă joc, să râd, să fiu
Mândru şi isteţ…
Eu am dreptul să votez
Eu am dreptul să votez
Linişte să fie-n clasă –
Violenţa nu-i frumoasă
Nici în stradă, nici acasă…
*
Dreptul la hrană
Eu am dreptul să am pâine:
Să cresc sănătos şi mare…
Eu am dreptul să culeg
Toate spicele din soare…
Eu am dreptul să muncesc
Eu am dreptul să muncesc –
Bucurie să-mi rămână…
Eu am dreptul să iubesc
Limba cea română
*
Dreptul să-mi realizez visele
Eu am dreptul, ştiu precis,
Dreptul la autoapărare:
Fiecare cu-al său vis
Pleacă-n lumea mare…
Dreptul la memorie
Eu am capul meu pe umeri:
De e greu, de e uşor –
Eu am dreptul să ţin minte
Neamul meu, nemuritor.

Distinsă prin decret prezidențial cu înalta demnitate de stat „Om Emerit al Republicii Moldova”, prin decizie guvernamentală oferindu-i-se Îndemnizația de Merit ce se acordă personalităților notorii pentru realizări deosebite și activități remarcabile în domeniul creației literare, având Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul „Omul Anului” al Companiei Teleradio-Moldova și multe alte premii importante, poeta Renata Verejanu susține că medalia „Regina Poeziei” e ceaa mai importantă distincție, cel mai drag premiu, căci e o medalie unică și e oferită de copiii talentați ai capitalei, care o numesc pe poetă „Mama tuturor copiilor talentați ai lumii”.
Andreea Arsene, Danemarca
luni, 15 aprilie 2024
luni, 8 aprilie 2024
Un CV literar
CV-ul literar al
Debutul
literar îl face pe când era elevă, în presa locală cu poezii și proză scurtă.
În presa republicană debutează în 1969, ziarele Tinerimea Moldovei, Cultura,
Învățământul public, Chișinăul de seară, Literatura și Arta, revistele Moldova,
Femeia Moldovei, Columna fiind edițiile care au susținut publicarea poemelor
scrise totalmente altfel decât era îmbâcsită presa de la Chișinău.
În primăvara lui 1974, poetul Liviu Damian, la acel timp vice-președinte al
Uniunii Scriitorilor din RSSM, intrând în biroul Secției Poezie, se văzu nevoit
să asculte un clasic viu citindu-și discursul de pe 60 de pagini
dactilografiate, după care Poetul întrebă: „Se preconizează înaintarea cuiva la
Premiul Nobel? Pe marginea activității cărei personalități e acest discurs?”
Aflând că e pur si simplu discuția primului manuscris de poezii al unei
absolvente de la Politehnică, Liviu Damian ceru manuscrisul, îl deschise
demonstrativ, nimerind la poemul Balansoar, și, după ce îl
citi în glas, zise șefului Secției de Poezie: „Dragul meu coleg, asemenea
poezii nu trebuiau să fie ținute și murate aici atâțea ani. Dă-i drumul la
editură, căci și acolo mai are de stat ani buni”.
În vara lui 1974 trece cu succes concursul de creație, apoi și examenele la
Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, unde va studia șase ani în
care va vizita cele mai importante teatre, expoziții interzise, cercuri
literare, își va face o bogată biblioteca de carte românească, timp în care
poeziile i-au fost solicitate, traduse și editate de cele mai importante ediții
unionale: Literaturnaia Gazeta (săptămânalul Uniunii Scriitorilor din URSS),
SMENA, revista tineretului, Drujba Narodov, Sovetscaia Jenscina îi traduce
poeziile în peste 20 cele mai răspândite limbi ale lumii, într-un tiraj de
peste un milion de exemplare. Revista unională CLUB îi editează primul CD cu un
tiraj de 50 mii exemplare, cu un recital al autoarei de poezii proprii.
Editorial debutează cu volumul de poeme „Până la dragoste” (1979), manuscrisul
cărei a fost prezentat ca lucrare de licență și, în primăvara lui 1980,
susținut pe notă maximă. Tradusă în limba rusă și editată la editura Molodaia
Gvardia (Garda Tânără), Moscova, 1982, într-un tiraj de 30 mii exemplare,
cartea Do liubvi va obține Premiul Literar Unional
„Maxim Gorki” (1983), un premiu de mare prestigiu în Uniune. Invidia
basarabeană nu-i va ierta acest mare succes, reținându-i acasă, la
Chișinău, cele cinci manuscrise de poezii, prezentate în 1980 la editura unică,
a statului, unde aveai dreptul să editezi în limba maternă, și care vor vedea
lumina tiparului abia peste 10 ani, în 1989, în grafie chirilică, unite într-un
singur volum Ofrandă omeniei. Tirajul întreg de 5000 exemplare,
depozitat la librăria USM, dispăru întro noapte. O angajată a librăriei
ascunsese doar 50, pe care în mare taină i le-a dat autoarei, cărți din care
poeta a dăruit în 1991 și la București, și la Buzău (la întâlnirile pe care i
le organizase Dan Anghelescu), apoi dărui câteva și poeților de la Brașov și
Iași. Marginalizată drastic, poeta Renata Verejanu se văzu nevoită să ia
și locul editorului propriului destin, din 2007 editându-și câte 5-12 cărți pe
an, participând cu propriul stand de cărți la importante Saloane Internaționale
de Carte, de fiecare data obținând premii.
Renata
Verejanu este unul dintre primii poeți ai generației 70-iste care s-a bucurat
de înalta apreciere a creației sale la Conferințe științifice de la AȘM (2012,
2017), Simpozioane la instituții universitare (2014, 2015, 2016, 2017, 2018),
expoziții personale de carte: Expoziția-Eveniment „Poetul Dintre
Milenii”, 2017, Expoziția-Eveniment „Eu am știut să fac din viața mea
o sărbătoare”, 2022, desfășurate de Biblioteca Națională a Moldovei
în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova; Expoziția „Renata
Verejanu – Poetul Dintre Milenii” de la Parlamentul republicii, Anul
„Renata Verejanu”, 2017, lansat de Centrul Academic Eminescu, Anul
„Renata Verejanu” de la Bibliteca „Hristo Botev”, 2021, „Săptămâna
Poeziei cu Renata Verejanu”, „Zilele Poeziei Moderne cu Renata Verejanu”, sute
de lansări de carte. Zeci de cărți de poezii, interviuri, maxime și cugetări,
romane au obținut premii la Saloane Internaționale de Carte de anvergură din
republică și de peste frontierele ei. Un eveniment
literar-cultural-educațional-social unic care are un impact extraordinar de
benefic e Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, lansat
în 2014 de Academia Europeană a Societății Civile, în parteneriat cu Institutul
de Filologie al AȘM ((2014-2018), Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM
(2019-2020), Compania Teleradio-Moldova, Primăria mun.Chișinău (Pretura Centru,
Pretura Ciocana, Pretura Buiucani), Biblioteca mun.B.P.Hașdeu, Centrul Academic
Internațional Eminescu, Biblioteca Transilvania, Secția de Cultură Ocnița,
Casa-Muzeu „Constantin Stamati”, Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” și
Biblioteca „Eugen Coșeriu” (Bălți), Biblioteca raională Drochia, Biblioteca
raională Rezina, Biblioteca raională Căușeni, Biblioteca raională Cahul…Revista
BOEM@, Galați etc.etc.
În
2010 a primit înalta demnitate de stat Om Emerit al Republicii Moldova.
Pentru susținerea acestei distincții stă argument și opera sa: peste 70 de
titluri de carte de autor (volume de versuri, romane, interviuri, eseuri,
pledoarii, opinii, cronici, maxime și cugetări, portrete, proză filosofică). În
prima toamnă de pandemie editează câteva din cele 33 de volume din Colecția
”Generația Dintre Secole”, astfel preconizând să atingă cifra de 100 titluri de
carte de autor. E coautor la alte peste 50 de cărți, Renata Verejanu fiind
prezentă în enciclopedia Femei din Moldova (2000), în
calendarele naționale a marilor personalități, în antologii a celor mai mari
poeți români traduse în limba engleză și editate în România, SUA, Australia.
Criticul
literar Ion Ciocanu (redactorul plachetei de debut), o considera pe poetă „cu
un pas înaintea timpului său, a generației sale”. Cartea legendă,
constituită din cinci manuscrise reținute zece ani și editate de editura unică
(a statului) în volum antologic Ofranda omeniei, în 1989, cu
grafie chirilică, e prima antologie a unui poet basarabean al secolului XX,
care dă riposta unui regim totalitar, volum care peste decenii trece cu demnitate
frontierele republicii, fiind editată în colecția Opera Omnia la
ed.TipoMoldova, Iași. În prezent Ofrandă omeniei a ajuns la
ediția a 6-a, fără ca în poeme să se redacteze o virgulă sau o silabă, volum
care prin abundența de idei curajoase, prin originalitatea metaforelor a
inspirat 60-tii, 70-tii, 80-tii și continuă să inspire generațiile mileniului
trei de pe ambele maluri ale Prutului. „La apariţia Ofrandei omeniei am
ştiut că sunt unul dintre poeţii adevărați ai generației dintre secole”,
recunoscu mai târziu poeta, neaderând la nici o grupare. Pentru dorința de a fi
liberă și independentă a plătit scump. În acei ani de apogeu ai
totalitarismului, Renata Verejanu era poetul „generației de pe linia întâi a
renaşterii spirituale”, cărei ia zis: „generația dintre secole”. Ofrandă
omeniei, afirmă acad. Mihai Cimpoi, a fost și rămâne mai mult decât
un volum, e ars poetica scriitoarei. În prefața la a doua antologie „Eu am
știut să fac din viața mea o sărbătoare”, acad. Mihai Cimpoi constată: „Dincolo
de catagrafierea ripostelor morale și a fiziologiilor sociale, de cardiograma
timpului însuși – bolnav, vitreg, măcinător – adevărat timp bacovian ce
înstrăinează ființa, o „ostenește”, o încarcă cu nervi, ceea ce conturează un
portret de grup, dăm de un autoportret al poetei, surprinzând în registre
diferite – de clipe frumoase „goetheene”, de inspirație lirică pură, de „mici
bucurii”, de „convorbiri cu florile”, de „colind de la mama”, de „gestul
timpului”, de „cântece de crizantemă”, de „sondele iubirii” ce storceau „ecou
fierbinte”, de „mirare a inimii”. În alt pasaj istoricul literar zice: „Nota
individuală puternică o dă un eticism ardent, programatic, de o înaltă
tensiune, însemn al unei împăcări / neîmpăcări trăite la cote dramatice, în
momente de sfâșiere lăuntrică, de durere și supărare. De aici spiritul
justițiar al poetei, punerea în cumpănă valorică și morală a tot ce se întâmplă
și a tot ce i se întâmplă. Umbra zeiței Themis e în fiecare rând, în fiecare
mărturie, în fiecare trăire, în dialogul permanentizat cu Celălalt căruia i se
adresează mesajul. „Cerul zilei” care lovește „cerul nopții” stârnește o
reacție sufletească aparte. În lupta în care e angajată nu poate să accepte
condiția de învinsă: „Și mă simt în toate învinsă, / dar supusă nu pot fi. /
Sunt datoare c-o iubire / clipei în care voi muri.” E o emoționantă mărturisire
aici, cu valoare de conduită morală”. În final exegetul afirmă: „Un alt merit
deosebit al Renatei Verejanu este acela de a cultiva formula poeziei de
inspirație socială și națională, în spiritul Leonidei Lari sau Anei Blandiana.
Ea imnifică paternii spirituali (Ștefan cel Mare și Sfânt, Eminescu), adresează
ode democrației și Europei (Tinerețea Europei adună hrană Păcii mondiale),
elogiază dorul de Spania a lui Federico García Lorca, își plânge împreună cu
neamul destinul: „Sufletul meu retras în cearcăne grele,/ Nesupus învățăturii
lui Karl Marx, –/ Numără zilele – bârne pilite-n surcele/ Sărăcite-n culori,
adevăr… sânge ars /Jalea unui popor, a unei lumi învinuite… /Jale, venind din
dezordine, din apocalips, /Sfârtecă efemere uși zăvorâte… /O, cinstea și dorul
meu neînvins…” (Noțiune de neam, 1980).
Opera poetică și activitatea Renatei Verejanu au fost apreciate de critici și istorici literari, oameni de cultură, scriitori din Moldova, România, Canada, Italia, Germania, Federația Rusă, Olanda, Danemarca, Ucraina, Chile, Bulgaria, Franța, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Finlanda, Norvegia, China, Australia: acad. Mihai Cimpoi, acad. Ion Druță, acad. Eugen Doga, acad. Anatol Ciobanu, acad. Dumitru Matcovschi, acad.Vasile Tărâțeanu, E.S. Ion Brad, E.S. Nicolae Mareș, dr.hab.Ion Ciocanu, dr. hab. Aliona Grati, dr.hab. Mihai Dolgan, dr.Veronica Popa, dr.Gheorghe Bădărău, dr.Tatiana Butnaru, dr.Laura Tugarev, scriitorii: Vladimir Beșleagă, Ovidiu Bufnilă, Gheorghe Malarciuc, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Anatol Codru, Alexandru Cozmescu, Liviu Damian, Ioan Barbu, Romeo Tarhon, Anatol Moraru, Victoria Milescu, Iurie Colesnic, Melania Cuc, Anatol Ciocanu, Victor Teleucă, Mihail Hazin, Lidia Grosu, Galina Codreanu, Victor Prohin, Ion Proca, Andrei Dumbrăveanu, Claudia Partole, Vasile Popovici, Nina Slutu-Soroceanu, Irina Stavschi, Alexandra Iunco, Tudor Colac, Vasile D. Ciubuc, Elena Șatohina, Teodor G. Calcan, Vera Crăciun, Victor Ladaniuc, Petre Rău, Alexei Rău, Lidia Kulilovschi, Nina Josu, Elena Dabija, Maria Chirilă, Mariana Ghermis, Alexandrina Vlas, Lidia Ungureanu, Corin V. Petraru, Elena Tamazlâcaru, Ana Amoșii, Tatiana Scurtu-Munteanu, Galina Matcovschi, Lidia Ursalovschi, Magda Hărăbor, Liuba Pamparău, Maria Filipoiu, Cătălina Rotaru, Alina Osipov, Oana Anca Preda, Constanța Abalasei Donosa, Ion Ifrim, Cristina Maria Firoiu, Laurențiu Bădicioiu, Tatiana Scripa, Petru Hasnaș, Angela Olărescu, Liliana Liciu, Ana Maria Gîbu, Victor Ciobanu, Veronica Simionica, Mirela Penu, Elena Zabulica, Iurii Grecov, Ion Cuzuioc, Galina Furdui, Daniela Maier, Mihaela Dendelegan, Anatol Cobencov, Valentin Protalin, Maria Tonu, Galina Erșova, Lionel Vinour, Mario Castro Navarrete, Alexandr Mihailov, Plamen Iordanov, Natalia Dardîkina, Vladimir Gusev, Tudor Palladi, Daniel Ioniță, Arcadie Suceveanu și mulți alții.
SCRIERI:
Până la Dragoste, Chișinău, 1979, Virgula amendată, Oameni dragi, Drum
spre adevăr, Fără erou însemnat, 1980, Ofrandă omeniei, 1989, din
cinci cărţi reținute 10 ani; Colecţia „Ofranda omeniei”– din nouă cărţi în 3
volume: a Munci, a Iubi, a Trăi (2007); Vânzătorul
vârstelor, Stema destinului, 2007, Dreptul de mamă, Acest
timp al iubirii, La o margine de ieri, Renata Verejanu, 101 poeme,
București, 2009; În lumea Renatei Verejanu, Maxime şi cugetări,
2010; În lumea Renatei Verejanu, Interviuri, 2010; Colindele
iubirii, 2011, Opinii, despre un secol mizerabil şi
politicienii săi; 2011, În lumea Renatei Verejanu, Societatea
Civilă; 2011, Generaţia dintre secole (portrete);
2012, Pledoariile Renatei Verejanu; 2012, Chişinău-Bucureşti,
Bucureşti-Chişinău, (poezii scrise în tren), 2012; Provocaţi-mă,
să devin genială, 2012; Metafora nemuririi, 2012, Iubesc… 2013, Ofranda
omeniei (opera omnia, Iași), 2013, Plâng flăcările-n mine, 2014, Iubirea
pe toate le vede, 2017, antologiile: Eu am ştiut să
fac din viaţa mea o sărbătoare, 2012; volumul Poetul Dintre
Milenii (600 pag.), 2016, Poetul nu poate fi omorât,
Zadarnic încercați să mă certați cu morții, Înnobilarea acestei lumi, 2021, Al
cincilea anotimp, femeia, 2022, Evenimentele care m-au
marcat, Eu port cu mine un secol de iubire, 2023, Al cincilea
anotimp, femeia (Opera omnia, 800 pagini), 2023, Geniul
invizibil (roman), 2016, 2017, 2022, 2023. Romane și poezii
pentru copii: Soarele pătrat, Eu am dreptul, Cadoul florii;,
Până la dragoste, (cartea de debut, ediția a 2-a peste 50 ani), 2022,
2023, Colecția „Generația Dintre Secole” 33 volume, OPERE ALESE în 12
volume.
Creația
tradusă în alte limbi: Do liubvi, Moscova,1982, На
ненависть только себя не потрачю, Chișinău, 2012 ; In the
world of Renata Verejanu, Interviews, Chișinău, 2012 ; In
the world of Renata Verejanu, Savings and Thinkings, 2012; The
invisibil genius of the Basarabian literature: Poetry of Renata Verejanu, read
again after years, 2012, KUSS, în germană, 2017; All
men who passed through my heart, în l.engleză, 2017; Saisons
de mon âme, l.franceză, 2017; Evasione dalle pene, în
italiană, 2017; Песня для одного расcтавания, 2017; Invisible
genius of the modern lyric : Renata Verejanu’s poetry read after years
/ 2017, В час когда кто–то любит тебя, 2019,
2023, Отражение, 2022,
Scriitoarea
Generației Dintre Secole se bucură de mai multe monografii și biobibliografii
monografice: Biobibliografia „Poetul metaforei în flăcări – Renata
Verejanu” (editată de Biblioteca municipală B. P. Hașdeu, în colecția
„Memoria Chișinăului), 2013, monografia„Geniul invizibil al poeziei
moderne. Anul Renata Verejanu”, 2017, monografia „Poeta Renata
Verejanu e mama mea” (2018, 2019), monografia „Eu am știut să fac din
viața mea o sărbătoare”, 2022, Albumul
„Renata Verejanu”, Destin în imagini (2020), Regina Poeziei (Dedicații
poetei Renata Verejanu) 2022, de cele zece volume de Antologii ale
Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu” și alte reflecții
critice.
Cei
care cunosc bine opera Renatei Verejanu îi zic:
Regina Poeziei, Ofranda omeniei, Poetul Dintre Milenii, ea fiind și Ambasador al
Culturii Păcii, Academecian al Academiei Europene a Societății Civile,
protagonista Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, Om Emerit
al Republicii Moldova.
Renata
Verejanu e membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1990, președinte al
Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație din 2018.
Cu-al meu strop de
fericire şi cu stropul meu de chin
Port în glas de viscol,
port şi cer senin,
Port în ochi şi cântec,
şi suspin mai port –
Eu, cu stropul meu de
viaţă şi cu stropul meu de mort.
Eu cu stropul meu de
soare şi cu stropul meu de noapte
De voi fi cândva săracă
– crede-voi că am de toate:
Şi duşmani – pe cât se
poate, şi prieteni – poate unul…
Eu, cu-un strop de
tinereţe Şi cu visul meu, nebunul…
Eu, cu stropul meu de
dor şi cu stropul meu de ură
Alergam pe-un coridor –
de la cer spre arătură,
De la inimă la grai,
din tăcere până-n sânge…
Eu, cu gândul meu ce
râde şi cu gândul meu ce plânge.
1979
vineri, 8 martie 2024
O sărbătoare pentru poeta Renata Verejanu
Aceste imagini de amator de la evenimentul
UN MĂRȚIȘOR pentru POETUL DRAG
încearcă să ne transmită miracolul sărbătorii
dăruite poetei Renata Verejanu de copiii talentați ai țării...
marți, 5 martie 2024
Un Mărțișor pentru Poetul Drag
Un Mărțișor pentru Poetul Drag”...
Azi, 1 Martie, admiratorii i-au oferit poetei Renata Verejanu o Mare Sărbătoare... Nici nu încerc să povestesc ce și cum a fost, oricum cuvintele nu vor reda farmecul și miracolul Evenimentului. Regret că nu am avut o cameră de filmat, or, așa clipe magice în viață nu se repetă, și puțini au norocul să se bucure de așa sărbători... A fost o surpriză la care precis că a contribuit și Puterea Divină alături de elevii talentați .și doamnele profesoare de la Colegiul „Alexei Mateevici” și de la Șc. nr.12. Cea mai mare bibliotecă din capitală deveni neîncăpătoare. Și toate acestea în cadrul unei ședințe a Cenaclului „Grai Matern”, la Biblioteca Transilvania, Chișinău...
Mulțumim elevilor, profesorilor, bibliotecarilor, părinților...
Mulțumim Poetului Național Renata Verejanu
pentru că reunește genereții în asemenea spectacole unice în cultura națională.
























.jpg)














