CUGETĂRI din Cartea
„ÎN LUMEA RENATEI VEREJANU”
Demnitate
Eu capul meu nu-l pun
pe umerii oricui
*
Noi nu-njurăm şi nu ne umilim -
iubim o veşnicie,
deşi trăim oleacă
*
Mi-e scârbă să-ngenunchi,
nemaivorbind, să cer…
*
Greşeli şi chinuri...
o să mai am, precis,
cum fără ele să adun
inimii lumină?…
*
Nu-mi cerşi dragostea,
nu ador cerşetorii
*
Nu admira escrocul –
căci poţi deveni victima lui
*
În propria ta glorie
să nu te laşi să arzi
*
Şi mă simt în
toate-nvinsă,
dar supusă nu pot fi
*
Nu sunt bani destui în tot veacul
pentru a procura demnitatea
*
Cel mai bun interlocutor
sunt eu însumi...
*
O mănăstire nu încape
în cuşca unui câine
*
Nu am putut să-ţi cedez bucuria
De-a aparţine unui neam frumos
Dor
În
afara iubirii
putem fi oricine...
*
Împodobeşte-ţi destinul
cu avuţia iubirii...
*
De parcă până la naştere
ne-am tot fi iubit…
*
Sunt
datoare c-o iubire
clipei în care voi muri
*
Abia când te urăsc - tu mă seduci
*
Strâng pumnii disperării
sub capul meu, fierbinte –
nu cred să te iubească
de astăzi înainte
aşa altcineva...
*
Iubirea, ura şi viaţa...
şi între toate - un om
*
N-am putut eu să te uit,
şi n-am vrut să fiu uitată
*
Stă şoapta între buze –
între pereţi cetate,
De-alunecă spre lume –
zece taine mor
*
Sorb
ochii pe care-i iubesc
Şi nu mă laud la nimeni
*
Dorul e singurul drum
pe viaţa lui stăpân...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu